Un grup de cercetători suedezi a reuşit să reducă mortalitatea cardiovasculară cu peste 50% la un grup de vârstnici, prin combinarea a două elemente esenţiale pentru sănătatea umană. În plus, tratamentul pare să stimuleze funcţia inimii şi poate fi folosit şi pentru prevenţia afecţiunilor de acest gen. Studiul a fost realizat cu participarea a 443 de voluntari, bărbaţi şi femei, cu vârsta între 78 - 80 de ani, timp de 5 ani, de o echipă de cercetători de la Universitatea Linköping şi Spitalul Universitar Karolinska, echipă condusă de medicul cardiolog Urban Alehagen, de la Universitatea din Linköping din Suedia şi a fost difuzat în publicaţia medicală Biofactors. Cei doi nutrienţi esenţiali sunt conezima Q10 şi seleniul. Beneficiile coenzimei Q10 şi seleniului pentru organism Cele două elemente modifică efectiv ritmul de îmbătrânire. Seleniul are o serie de roluri importante în organism: contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, contribuie la funcţionarea normală a glandei tiroide, precum şi la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.
Produsul folosit în studiu a oferit pacienţilor seleniu obţinut dintr-o drojdie organică, patentată, în care seleniul a avut o biodisponibilitate documentată de 88,7%. Aceasta înseamnă că 88,7% din conţinutul de seleniu din tabletă este absorbit în organism. Fiecare participant din grupul activ a primit 200 de micrograme de seleniu, în fiecare zi. În Europa, această doză este de aproape patru ori mai mare decât ingestia zilnică de seleniu din alimente. Coenzima Q10 este o substanţă asemănătoare vitaminelor, care se găseşte în mitocondrii, care mai sunt numite „centralele energetice” ale organismului.
În mitocondrii se produce energia. Organismul nostru poate produce coenzima Q10, dar acestă producţie începă să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Prin adăugarea coenzimei Q10 de înaltă calitate împreună cu vitamina C, din suplimente nutritive, s-au urmărit o reducere a stării de oboseală, o energie sporită şi protecţie pentru celulele organismului. Beneficiile tratamentului cu Seleniu şi Q10 pentru inimă Cel mai recent studiu al suedezilor, realizat pe baza descoperirilor din studiul KiSel-10, a confirmat că administrarea asociată a acestor suplimente poate ajuta persoanele în vârstă să-şi menţină starea de sănătate şi o bună calitate a vieţii. Oamenii de ştiinţă au analizat pe durata a patru ani efectul tratamentului în fibroza miocardică ce apare, în special, la persoanele în vârstă.
Fibroza miocardică se caracterizează prin cicatrizarea ţesutului cardiac şi afectează forţa de pompare a inimii. Cercetatorii au observat cum nivelurile unei substanţe numită NT-proBNP, care se produce în ventriculele inimii, au fost semnificativ mai mari in grupul placebo. Deoarece nivelele de NT-proBNP cresc ca răspuns la întinderea extensivă a ţesutului muscular al inimii, acesta este un indiciu că muşchiul inimii funcţionează sub stres crescut. De fapt, nivelele NT-proBNP sunt utilizate în mod obişnuit pentru a prezice insuficienţa cardiacă potenţială. În al doilea rând, funcţia musculară cardiacă în grupul de tratament activ, aşa cum se arată prin ecocardiografie, a fost substanţial mai bună decât ceea ce sa observat în grupul placebo.
Cu alte cuvinte, măsurătorile ecocardiografice susţin efectul pozitiv al suplimentelor. Cardiologul Urban Alehagen şi colegii săi au realizat până acum nu mai puţin de doisprezece studii, care sunt considerate extrem de importante pentru înţelegerea procesului de îmbătrânire şi a modului în care acest proces ne afectează. Vestea bună este că ne putem păstra o calitate ridicată a vieţii cu ajutorul unor compuşi naturali, care au un rol major în menţinerea sănătăţii. Foto: 123. rf Sursa: kisel-10.
.
Sursa : csid.ro
Vizualizări : 2672
Postat pe: 2018-03-17, 9118 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7826 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7661 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7539 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7291 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9118 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7826 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7661 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7291 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6887 văzut.