Românii care suferă de obezitate morbidă şi vor să scape de kilogramele în plus au acces în ţară la o nouă procedură chirurgicală, mai eficientă decât operaţiile bariatrice clasice. Intervenţia presupune montarea unei benzi elastice în jurul stomacului, care să limiteze cantitatea de alimente ingerate şi care, pe termen lung, să împiedice luarea în greutate. În România, acest tip de intervenţie se realizează doar în Bucureşti, de către o echipă medicală condusă de Victor Diaconu, medic specialist în chirurgia bariatrică. Până acum au fost realizate cu succes trei astfel de operaţii, iar pacienţii care au beneficiat de noul tip de tratament sufereau de obezitate morbidă. „Benzile gastrice se monează laparoscopic, în momentul în care pacienţii fac un Bypass gastric sau o operaţie de micşorare a stomacului, iar recuperarea nu diferă cu nimic faţă de intervenţiile clasice” spune Victor Diaconu, medic primar de chirurgie generală, specializat în chirurgia metabolică. Spre deosebire de operaţiile bariatrice clasice care presupun doar micşorarea volumului stomacului, benzile gastrice îl împiedică să se mai dilate, ceea ce induce mai rapid pacientului senzaţia de saţietate.
Conform statisticilor realizate în SUA, la cinci ani de la operaţie, doar 3% dintre pacienţi au început să se îngraşe, faţă de 17%, în cazul celor care nu au beneficiat de un astfel de dispozitiv medical. În comparaţie cu inelul gastric, care poate provoca leziuni pe stomac, banda eleastică se monează larg şi intră în acţiune doar în momentul în care stomacul începe să se dilate. Noul tip de operaţie este destinat pacienţilor care au un grad ridicat de obezitate sau celor care suferă de diabet zaharat tip II. Sunt eligibili şi pacienţii care în trecut au suferit alte operaţii bariatrice, dar pentru că nu au respectat indicaţiile medicilor, au început să ia în greutate. Cu 55% din populaţie supra-ponderală, România se situează sub media Est Europeană, dar incidenţa obezităţii creşte rapid, fiind cu 14% mai mare decât în 1990, potrivit unui studiu Nielsen CEE, realizat în 2017.
Potrivit statisticilor, 58% din europeni sunt supraponderali, dar mai puţin de jumătate dintre încearcă în mod activ să piardă în greutate. .
Sursa : csid.ro
Vizualizări : 2591
Postat pe: 2018-03-17, 9112 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7820 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7655 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7531 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7286 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9112 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7820 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7655 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7286 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6880 văzut.