Divorţul poate distruge emoţional un copil.

Divorţul poate însemna o dramă în viaţa a doi adulţi, dar pentru copil poate fi o adevărată tragedie. De multe ori, acesta are impresia că povara acestei despărţiri îi revine în totalitate, se luptă cu lipsa tatălui sau a mamei, se distruge treptat. “Copiii se învinovăţesc pentru divorţul părinţilor, ajung să comită gesturi ce cu greu pot fi explicate. Avem exemplul unui băieţel de 9 ani, care s-a ascuns în podul casei timp de 5 zile, cu puţină mâncare şi un bidon de apă. A observat de sus, din pod, prin crăpaturile scândurilor, tot chinul mamei şi toate căutările ei. Copilul nu a coborât din pod decât atunci când ambii părinţi au fost împreună.

A venit şi le-a spus aşa: ce trebuie să fac ca voi doi să redeveniţi părinţii mei? După care a leşinat. Copilul din povestea mea nu a înţeles unde a greşit şi dacă, după plecarea Tatălui din casă, acesta mai este sau nu tată lui’’, spune psihologul Radu Leca pentru Ce se întâmplă, doctore? Divorţul dezumanizează sufletul copiilor, iar psihologii nu pot face minuni în acest caz. “Eu le spun aşa cuplurilor cu copii ce ajung înainte de divorţ la mine în cabinet: Gândiţi-vă la copii înainte de a vă gândi la voi. Când femeia devine Mamă îşi anulează viaţa de femeie, apără până la ultima picătură de sânge copilul. Divorţul îl distruge.

Mama este cea care trebuie să lupte pentru integritatea emoţională a copilului”, adaugă specialistul. Cum privesc copiii acest fapt de viaţă? “Ca pe o vină personală. Un accident în care îşi pierd toate membrele. Ca o paralizie emoţională'', susţine psihologul Radu Leca. Copiii paralizează emoţional, atât în timpul divorţului, cât şi după.

 Nu mai sunt capabili să simtă nimic, în afară de durere. “Dacă părinţii ar conştientiza durerea sufletească a copiilor, în timpul divorţului şi după, cu siguranţă ar rămâne împreună, chiar şi de formă. Universul copiilor se reduce până la vârsta de 15 ani la părinţi şi rude apropiate. Un copil care este întrebat cu cine vrea să îşi petrecă seara o să spună în 75% dintre cazuri Mama şi Tata. Pe când un adult îşi va permite luxul de a alege un om celebru.

Divorţul pentru copii este o traumă. Nu există niciun psiholog care să-ţi garanteze că poate face ca această traumă să dispară total, nici 10 ani după divorţ. Dacă vrei să îţi nenoroceşti emoţional copilul, divorţează'', completează specialistul. De ce o despărţire se sfârşeşte astăzi cu o crimă sau o sinucidere? “Modelul occidental al răzbunării este copiat fidel. Acesta a ajuns în ţările baltice prin intermediul filmelor şi cărţilor.

Rapiditatea cu care s-a răspândit îl transformă într-un flagel. Adevărat, în multe cazuri de divorţ apare o crimă sau o crimă şi o sinucidere. Chiar şi copiii pot fi omorâţi. Bolnavă psihic, o mamă şi-a omorât copilul în vârstă de 4 ani, a stat şi l-a privit mort, în cadă, timp de 4h. În acest caz cuvintele sunt de prisos.

Evident, ca părinte te gândeşti de ce Dumnezeu a permis asta. Şi nu ai un răspuns. Doar că nu îl poţi acuza pe Dumnezeu, în schimb poţi lupta cu oamenii bolnavi ce vor să îşi ucidă pruncii, până când rămâi fără energie. Cu siguranţă, ca specialist vei simiţi că faci ceva bun’’, mai spune psihologul Radu Leca. Divorţul vine la pachet cu ceartă şi urlete, iar copilul devine un martor tăcut al acestor episoade.

“În prima fază, când apare în discuţie eventualitatea unui divorţ, ambii parteneri privesc diferit actul în sine. Până la sfârşitul discuţiilor, ambii parteneri sunt de acord că divorţul este singura formă de supravieţuire. Adulţii doar spun că se gândesc la copii. Real nu o fac.  Se gândesc doar la ei şi au cele mai trainice argumente care să le întărească credinţa că divorţul este vital.

Psihologul este cel care poate ajuta la rearmonizarea cuplului. Acesta trebuie să se reapropie atât emoţional, cât şi erotic. “Cuplul trebuie să conştientizeze nevoia de ajutor şi să aleagă un psiholog acreditat, care să le fie echilibru şi pavăză’’.   Poate salva un copil o relaţie? Dacă exista ideea de divorţ, deja implementată în discuţii şi credinţe, copilul doar poate amâna ceea ce este inevitabil”, concluzionează Radu Leca. .