Sindromul părintelui dictator.

Violenţa domestică a devenit o realitate a zilelelor noastre.  Zilnic, femei şi copii din toate păturile sociale devin victimele unui comportament autoritar.  Ce se ascunde în spatele acestor trăiri e de multe ori greu de explicat. În general,  sindromul părintelui dictator poate apărea la părinţii ce au o profesie ce le conferă o formă de autoritate excesivă şi incorectă sau la cei de îşi imaginează că o au. Cel mai mult au însă de suferit persoanele apropiate. ,,Pot spune că am remarcat în anii de terapie o formă neevidenţiată încă în DSM ( Manulul de diagnostic ) de “model” parental ce poate duce la foarte multe afecţiuni ale copilului sau consoartei.

L-am denumit,,sindromul dictatorului'' pentru a evidenţia excesul de autoritate al celui ce suferă de această afecţiune. Şi aici fac referire la acei părinţi ce au un rol social autoritar, sunt poliţişti, judecători, procurori, avocaţi, profesori, primari, consilieri, medici, patroni, directori, preoţi’’, spune psihologul Constantin Cornea pentru CSID.   Cum se manifestă? În primul rând, subiectul începe să le impună apropiaţilor anumite reguli, norme, modele de comunicare sau comportament. În general, se foloseşte de faptul că deţine puterea financiară şi familia depinde de el. Îşi subliniază într-un mod exagerat locul sau rolul în societate, aşa că solicită de la cei apropiaţi aceeaşi obedienţă de care are parte din partea angajaţilor sau colaboratorilor.

De obicei, are un ton autoritar şi un ton de a comunica care nu lasă nicio posibilitate de negociere. Cel mai mult au însă de suferit soţia şi copilul, care de altfel, într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, devin victime sigure şi încep să aibă manifestări în plan psihologic, medical, spiritual sau social. ,,Dacă vorbim de propria soţie sau copil, aceştia trebuie să reprezinte modelul imaginat de el şi să-i urmeze întocmai indicaţiile. Astfel, indiferent de nivelul de pregătire, nivelul de carieră, dorinţa de viaţă, tată este mai presus de nevoile familiei. În acest sens, soţia şi copilul trebuie să aibă comportamentul sau viziunea de viitor stabilite de el, fără a exista posibilitatea unei negocieri’’, susţine specialistul.

  Ce probleme pot declanşa un astfel de comportament?  ,,Astfel de părinţi ar trebui să se gândească la ceea ce spunea Brancuşi atunci când a plecat de la şcoala lui Auguste Rodin: La umbra unui stejar falnic nu creşte nici măcar iarba’’, adaugă psihologul Constantin Cornea. În  sfera psihologiei vorbim de posibilitatea naşterii unor afecţiuni, atât la soţ, cât şi la soţie şi copil, cum ar fi:\t\t\t \t tulburări de personalitate, de comportament tulburări obsesiv-compulsive depresie anxietate grandomanie obezitate anorexie adicţii de alcool, droguri, medicamente, alcool.   În  concluzie, rolul de părinte poate fi unul greu de manageriat , asta dacă ne gândim la toate acele traume, la ce îşi doresc părinţii de la copii.  Dacă vrei să fii parinte, e esenţial să ai atributele a ceea ce ceri. .