Jumătate dintre părinţi au apărut măcar o dată în stare de ebrietate în faţa celor mici, potrivit The Institute of Alcohol Studies. Cercetătorii arată că consumul moderat de alcool în preajma copiilor îi face pe aceştia să se simtă neliniştiţi, inducându-le sentimentul de anxietate şi afectându-le orarul de somn. Studiul a relevat, de asemenea, că acei copii care îşi văd părinţii consumând alcool nu îi vor privi pe aceştia ca pe nişte modele în viaţă. Aceste descoperiri au dat naştere temerilor că părinţii i-ar putea determina pe copiii lor să înceapă să consume alcool, dacă se laudă cu mahmureliile lor, fără să prezinte consecinţele fizice şi psihologice pe care le are beţia. „Este îngrijorător că majoritatea părinţilor recunosc că au apărut beţi în faţa copiilor lor. Toţi părinţii se luptă să facă tot ceea ce este mai bun pentru copiii lor, însă acest raport arată o prăpastie imensă în cunoştinţele lor.
Părinţii care beau un pahar sau două de vin seara merită să înţeleagă cum îi afectează acest lucru pe copiii lor, astfel încât să urmeze paşii necesari pentru a minimiza acest efect”, a explicat Katherine Brown, director executiv al Institute of Alcohol Studies, scrie Gândul. Rezultatele cercetării au fost obţinute după chestionarea a 997 de adulţi britanici şi a copiilor lor. .
Sursa : csid.ro
Vizualizări : 2739
Postat pe: 2018-03-17, 9112 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7820 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7654 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7530 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7286 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9112 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7820 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7654 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7286 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6880 văzut.