Fiica Regelui Mihai, Principesa Sofia a fost implicată într-un accident rutier pe DN1

Fiica Regelui Mihai, Principesa Sofia a fost implicată într-un accident rutier pe DN1
Fiica Regelui Mihai, Principesa Sofia a fost implicată într-un accident rutier pe DN1

Principesa Sofia, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana, a fost implicată într-un accident rutier pe DN1, în zona localității Corbeanca. Cea de-a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana, Principesa Sofia, a fost implicată luni, 15 mai, într-un accident rutier pe DN1, în zona localității Corbeanca, Ilfov. În accident au fost implicate trei vehicule, la volanul unuia fiind Principesa Sofia, în vârstă de 65 de ani. Fiica Regelui Mihai a suferit un atac de panică după incidentul din trafic. „La data de 15 mai a. , în jurul orei 15:29, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DN1-Otopeni, km13, sensul de mers Ploiești-București, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii rutieri din Otopeni și ai Serviciul Rutier Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență, context în care cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. La fața locului, s-a deplasat și un echipaj medical, care a evaluat persoanele implicate în evenimentul rutier, însă niciuna dintre acestea nu au fost transportate la spital. În cauză, evenimentul rutier va fi soluționat de către polițiștii rutieri din Otopeni, în termenul prevăzut de lege, respectiv 24 de ore”, a declarat polițiștii rutieri, potrivit Antena3. Sora Principesei Margareta, Custodele Coroanei, a suferit un atac de panică, însă nu a avut nevoie de îngrijire medicală. Mai mult, traficul a fost blocat timp de o oră pe banda a treia a sensului către București, circulația efectându-se pe prima și a doua bandă.

Sursă foto: William A. .

Sursa : kudika.ro

Vizualizări : 664

Articole populare

Recomandări