Primul semn al bolii Alzheimer

Primul semn al bolii Alzheimer
Primul semn al bolii Alzheimer

Alzheimerul rămâne o boală terifiantă pentru mulţi oameni. Începe încet, uneori în tăcere, dar în cele din urmă îşi cere preţul. Oamenii aflaţi în stadiul final sunt incapabili să-şi recunoască prietenii şi familia, să vorbească sau să folosească baia pe cont propriu, scrie Sharecare. com. Boala Alzheimer este a şasea cauză principală de deces în SUA. Decesele provocate de Alzheimer au crescut cu peste 15% între 2014 şi 2015.

Alzheimerul şi alte forme de demenţă, un termen care defineşte scăderea severă a abilităţilor mentale, nu pot fi vindecate. Mulţi cercetători cred că temelia pentru Alzheimer se stabileşte cu mulţi ani înainte ca simptomele să înceapă să îşi facă simţită prezenţa, iar asta datorită depozitelor de proteine ​​anormale din creier. Vestea bună este că unele tratamente pot împiedica transformarea unui factor de risc, numit insuficienţă cognitivă uşoară (MCI), în Alzheimer sau pot să îl încetinească. Cu toate astea, pentru a obţine tratament pentru MCI, trebuie să ştiţi ce este şi cum să îl recunoaşteţi. Cum se manifestă Ca şi demenţa, MCI este un termen general.

Poate reprezenta scăderea semnificativă a memoriei sau afectarea unor funcţii, cum ar fi cunoaşterea limbajului sau a spaţiului vizual. ,,Nu există nicio singură cauză specifică. Depresia, alcoolismul, accidentul vascular au caracteristicile MCI’’, spune medical neurolog Bruce Morgenstern din Denver. MCI nu duce întotdeauna la boala Alzheimer sau la demenţă, dar vă poate scurta viaţa. Cercetătorii au urmărit în 2011, în timpul unui studiu, aproape 4.

000 de persoane, dintre care mai mult de 500 aveau MCI. Cercetătorii au descoperit că aceşti oameni au murit în medie cu trei ani mai devreme decât cei care nu aveau această afecţiune. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, amintirile noastre nu mai sunt sunt la fel de bune. Nu suntem capabili să ne amintim anumite lucruri cu uşurinţă,  dar este normal’’,  adaugă Dr. Morgenstern.

,,Cu toate astea, amintirile noastre sunt acolo, dar durează mai mult pentru a le găsi. În cazul pacienţilor cu MCI, memoria este însă pierdută, iar asta nu este nu este normal. Dacă tocmai l-aţi întrebat pe soţul dv. ce să ia la magazinul alimentar, dar nu vă puteţi aminti răspunsul complet, este normal. Dacă nu vă puteţi aminti că conversaţia a avut loc, poate fi un semn al MCI’’, mai spune medicul.

Cum se pune diagnosticul În general, diagnosticarea necesită mai mulţi paşi, însă este câteva semne care te fac să îţi dai seama când o persoană nu resimte doar efecte îmbătrânirii. Un om care suferă de MCI (insuficienţă cognitivă uşoară) are: 1. Tendinţa de a repeta o întrebare 2. De multe ori, se pierde în propriul cartier. 3.

Nu cunoaşte data, luna sau anul. 4. Întâmpină dificultăţi în îndeplinirea unor sarcini simple, cum ar fi conectarea la un computer. ,,Acestea sunt indicii care pot sugera un diagnostic serios După ce simptomele sunt depistate, găsirea cauzei poate fi o chestiune de timp. Nu există nici un tratament pentru unele probleme determinate  de MCI sau demenţă, dar unele pot fi tratabile.

,,Dependenţa de pastile, alcoolismul şi depresia sunt tratabile Chiar şi cauzele care nu pot fi vindecate pot fi evitate sau amânate. Exerciţiile sunt unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteţi face, nu doar pentru corpul vostru, ci pentru creierul vostru. Într-un studiu din 2014, adulţii diagnosticaţi cu MCI aveau mai puţini markeri de inflamaţie şi s-au descurcat mult mai bine la testele cognitive după 16 săptămâni de antrenament. Cercetătorii au constat că persoanele cu MCI prezintă anumite îmbunătăţiri ale capacităţii cognitive dacă fac exerciţii. Reprezentanţii Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandă 150 de minute pe săptămână de exerciţii moderate.

Sursa : csid.ro

Vizualizări : 2581

Articole populare

Recomandări