Astăzi, 21 martie, este marcată Ziua Internațională a Pădurii, iar în acest context Biroul Național de Statistică a publicat o serie de date cu referire la situația pădurilor în țara noastră pe parcursul anului 2021. Potrivit statisticilor, în 2021, gradul de împădurire în Moldova a fost de 11,6 %, iar suprafața terenurilor acoperite cu păduri a constituit 383 000 de hectare. La fel, regenerarea pădurilor în fondul silvic de stat pe parcursul anului 2021 a fost de 3 354 de hectare. Vedeți mai jos statistica prezentată de reprezentanții biroului. Sursă: Facebook/Biroul Național de Statistică De asemenea, în contextul acestei zile internaționale, Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii a decis să facă cunoștință populației cu unele păsări în Republica Moldova care trăiesc prin pădurile noastre și au mare nevoie de ele. „Pădurea este în continuare casă pentru multe specii de păsări – ele își găsesc aici adăpost și hrană.
Odată cu dispariția pădurilor, dispar și ele, iar primele care pleacă sunt păsările care au nevoie de copaci maturi, bătrâni, de păduri alcătuite din diverse specii de arbori autohtoni”, au menționat cei de la asociație. Mai jos, găsiți planșa educativă dedicată păsărilor de pădure din Republica Moldova. Sursă: Facebook/Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Vă îndemnăm să protejați pădurile și viețuitoarele lor. Acestea sunt un segment important al țării noastre ????. .
Sursa : diez.md
Vizualizări : 648
Postat pe: 2018-03-17, 9112 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7820 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7655 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7531 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7286 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9112 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7820 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7655 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7286 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6880 văzut.