Puterea transformării este supraîncărcată.

Puterea transformării este supraîncărcată.
Puterea transformării este supraîncărcată.

Pluto în astrologie este adesea asociat cu transformarea. Totodată este și pasiune, putere, control, profunzime, intensitate și dominație. Tranzitul lui Pluton aduce transformări de toate felurile. Uneori, acest lucru este inevitabil, iar Pluton distruge totul în calea sa, forțându-ne să ne ridicăm din cenușă. Gradul anaretic este ultimul grad al unei planete într-o zodie, este unul dintre cele mai puternice poziţii în orice astrogramă. Energia este amplificată la cote maxime, iar în acest tranzit a lui Pluto devine aproape o criză energetică în care fitilul transformării este aprins.

Acest grad combinat cu o conjuncție exactă cu Soarele în Capricorn, adesea cunoscută și ca Cazimi duce la o instabilitate intensă în aer. Schimbările care se vor întâmpla în data de 20 ianuarie ne vor da viața de-a dreptul peste cap, iar încercarea de a ne opune va fi complet inutilă. Cel mai bine este să ne conservăm eforturile pentru a ne adapta cât de repede putem planurilor Universului. Unele structuri sau relații se vor prăbuși, pot ieși la iveală scandaluri, schimbările pot fi forțate și poate părea că vin de nicăieri, când, de fapt, se acumulează de mult timp și doar că nu le-am văzut până când au explodat. Trebuie să evităm totuși să cedăm în fața intensității lui Pluton și să încercăm să obținem un anumit control asupra lui.

Poate fi ușor să lăsăm pasiunile să se dezlănțuie, iar noi ajungem să facem lucruri pe care le regretăm și pe care nu le putem repara. Autocontrolul va deveni crucial aici. Cu energia Soarelui în acest Cazimi, ziua de 20 ianuarie se poate dovedi extrem de favorabilă celor care vor să-și rescrie destinul și care vor să plaseze în Univers semințele unor intenții noi care nu se leagă neapărat de ceea ce au făcut în trecut. Perioada aceasta este favorabilă și pentru cei care vor să treacă printr-o schimbare de profesie. Cele mai afectate zodii vor fi cele 4 semne cardinale: Capricorn, Balanță, Berbec, Rac, și zodia guvernată de Pluto, adică Scorpion.

Zodiile cardinale, de fapt, vor marca în 2024 încheierea unor transformări profunde care au început acum 15 ani. Anumite fire se vor legă în sfârșit cap la cap și aceștia vor descoperi noi sensuri. Vor înțelege într-un final de ce unele evenimente s-au întâmplat pentru a-i pune pe un alt drum în viață. Imediat după această conjuncție incredibilă, Pluto va trece în Vărsător unde va sta până pe 1 septembrie. Apoi va reintra în Capricorn pentru ULTIMA DATĂ, ca apoi să-l părăsească, fără să se mai uite în urmă.

Pe 19 noiembrie 2024, se va muta definitiv în semnul de aer al Vărsătorului până în 2043. Astfel, cât Pluto face slalom printre cele două semne zodicale, cu toții, indiferent de zodia sub care ne-am născut, vom simți incertitudini și vom trece prin anumite renașteri în unele arii ale vieții noastre. O atitudine plină de compasiune față de cei din jurul nostru se va dovedi mai importantă ca niciodată. Iată cum acest tranzit poate seta ritmul acestui an pentru fiecare zodie în parte:Horoscop Berbec\nIndividualitatea ta se face remarcată și mulți din jurul tău se vor baza pe tine și pe ideile tale. Este foarte posibil să-ți conturezi identitatea și să găsești o nouă direcție sau un nou mediu de lucru în care să-ți pui în valoare talentele și experiența.

Viziunile tale vor prinde viață. De asemenea, poți lega foarte ușor noi prietenii, care vor juca un rol important pentru tine în a doua parte a anului. Horoscop Taur\nNu te vei simți neapărat în apele tale, dragă Taur. Dar doar prin aceste momente mai puțin confortabile, vei putea să-ți atingi adevăratul potențial și să te dezvolți, începând o nouă etapa a vieții. Vei simți nevoia să-ți îndeplinești un vis pe care l-ai ignorat de foarte mult timp, și care ar părea destul de riscant.

Ai încredere în instinctul tău, căci te va ghida pe drumul potrivit! Nu asculta de cei care nu vor să te vadă având succes. Horoscop Gemeni\nPentru această perioadă, este foarte bine să încetinești, să îți dedici timp meditației, introspecției și analizei de sine. Vei întoarce privirea spre trecut și vei observa fiecare alegere care te-a adus în punctul în care ești acum. Apoi, vei gândi următorii pași pentru 2024 cu mare atenție. Dacă ai un obiectiv în gând, cel mai bine e să planifici atingerea lui din aproape în aproape cu pași mici, în care descrii fiecare etapă.

Nu te avânta fără planificare!\n Horoscop Rac\nÎn perioada aceasta vei trece printr-un proces de „du-te-vino”. Vei avea momente în care vei lăsa o latură extrovertită pe care nu mulți o cunosc să iasă la iveală și te vei simți extrem de bine înconjurată de oameni. Apoi a doua zi, vei dori să fii singură, cu un ceai și o carte, deconectată cumva de cercul tău social. De asemenea, vei pune mai multă distanță între tine și anumite persoane care se hrănesc cu energia ta. Vei seta baza unor relații sănătoase și benefice pentru tine în 2024!Horoscop Leu\nTe vei afla într-o poziție de conducere, care s-ar putea să-ți altereze puțin modul în care percepi viața.

De asemenea, o altă urmare va fi schimbarea obiectivelor și priorităților. Dacă primești locul de muncă mult visat este foarte posibil să descoperi că nu te reprezintă și că toate speranțele tale de a te simți împlinită în acest post au fost doar o iluzie. Este timpul să urmezi ceea ce vrei să faci cu adevărat, nu ceea ce impune respect în societatea noastră. Horoscop Fecioară\nNoi orizonturi se deschid în fața ta și este foarte posibil să te afli curând la o răscruce de drumuri. Vei petrece mai mult timp călătorind, învățând sau având experiențe care-ți vor schimba traseul vieții.

O lecție foarte importantă pentru tine va fi să lași tendințele perfecționiste acasă și să accepți că micile defecte fac totul mult mai interesant. Investițiile profitabile nu sunt nici ele excluse din viața ta financiară în acest an, deși trebuie să le analizezi corect potențialul. Horoscop Balanță\nTe afunzi în vastul necunoscut! Nu vei putea anticipa nimic, iar viața te va lua prin surprindere destul de brusc și într-un ritm foarte alert. Te vei simți adesea confuză și dezorientată. Vei deveni, de asemenea, mult mai sensibilă și vei simți fiecare emoție mai acut.

Vei experimenta mai mult în ceea ce privește anumite proiecte personale, iar lecțiile pe plan romantic nu vor lipsi. Până în primăvara, vei putea lega o conexiune care te va schimba profund. Horoscop Scorpion\nPuterea și transformarea vor veni din partea parteneriatelor pe care le ai deja sau pe care le vei încheia în următoarea perioadă. Vei învăța să opui mai puțină rezistență schimbărilor și să ai încredere în cei din jurul tău pentru a le oferi mai multă putere de decizie. De asemenea, vei testa loialitatea oamenilor din jur, iar unele prietenii foarte vechi s-ar putea să se încheie pe motivul unei trădări neașteptate.

Pe plan romantic, va trebui să te implici mai mult. Horoscop Săgetător\nTrebuie să-ți pui cât mai curând toate planurile în ordine și să aduci un grad de claritate în viața ta. Este foarte bine să-ți revizuiești bugetul și să ai grijă la cheltuieli. Apoi, planifică unde te vezi în următorul an. Este momentul să depui mai mult efort pentru a-ți face visul realitate.

Nu este un an în care să lași tot ce ai de făcut pe ultima sută de metri, căci rezultatele ar putea fi dezastruoase, iar oportunitățile pierdute. În dragoste, s-ar putea să găsești un partener care să-ți aducă mai mult echilibru în viața de zi cu zi. Horoscop Capricorn\nVei avea avantajul unor noi începuturi anul acesta. O nouă etapă a vieții își deschide porțiile pentru tine și s-ar putea să fie ceva la care nici măcar nu ai sperat. Anul acesta, obstacolele dispar cu ușurință, iar tu te poți concentra doar pe lucrurile și oamenii cu adevărat importanți pentru sufletul tău.

Viața ta profesională va suferi și ea câteva transformări neașteptate, multe în bine. Dacă un drum se sfârșește, e important să-ți amintești că vei apuca pe un altul mult mai bun. Horoscop Vărsător\nVei începe un nou capitol, care se va desfășura pentru următorii aproximativ 20 de ani. Schimbările vor avea loc treptat, așa că s-ar putea ca 2024 să ți se pară un an plictisitor. Este foarte posibil să începi să te cunoști mai bine pe tine însăți și să descoperi exact de ceea ce ai nevoie.

De asemenea, nu vei mai respinge sau ignora anumite aspecte ale personalității tale sau ale așteptărilor tale când vine vorba de relații și intimitate. Vei putea să-ți accepți latura vulnerabilă cu ușurință. Horoscop Pești\nVei putea descoperi o comoară ascunsă, fie din punct de vedere material, fie din punct de vedere spiritual și social. Grupul de prieteni va trece printr-o transforme. Vei cunoaște unii oameni noi cu care vei petrece mai mult timp, iar cu unii prieteni vechi de care nu te mai leagă nimic vei rupe legăturile.

Fiecare sacrificiu pe care îl vei face în acest an va veni cu o recompensă neașteptată, și vei trăi în această stare a unui echilibru karmic benefic. În dragoste, îți vei muta atenția pe oamenii care depun un efort adevărat pentru tine. foto: pixabay. .

Sursa : horoscop.kudika.ro

Vizualizări : 761

Articole populare

Recomandări