Ce afecţiuni grave riscaţi dacă nu trataţi otita cauzată de apa din piscină

Ce afecţiuni grave riscaţi dacă nu trataţi otita cauzată de apa din piscină
Ce afecţiuni grave riscaţi dacă nu trataţi otita cauzată de apa din piscină

Otita este o infecţie a urechii ce apare frecvent, în special la copii. Poate fi detectată după durerea intensă, care poate apărea în special noaptea, dar şi datorită scăderii auzului. Acestor stări li se adaugă febra ridicată şi o stare generală proastă a pacientului. De multe ori, această afecţiune poate fi provocată de apa din piscină. “Otita externă este provocată de o infecţie a conductului auditiv extern, ce poate avea ca provenienţă bacteriile sau ciupercile prezente în general la acest nivel. Afecţiunea apare ca urmare a unei leziuni a pielii, ce poate fi generată de expunerea neprotejată şi îndelungată a urechii la apa din piscină, curaţarea neadecvată, inclusiv folosirea beţisoarelor de urechi.

Apariţia otitei externe este favorizată de afecţiunile care scad imunitatea organismului. Deşi este cea mai uşoară şi frecventă formă de otită, evoluţia bolii este determinată de corectitudinea tratamentului”, spune medicul ORL-ist Curcă Ana Maria pentru Gândul. Otita medie poate fi de natură virală sau bacteriană. Ea apare frecvent ca o complicaţie a infecţiilor călor respiratorii superioare, rinitelor sau sinuzitelor netratate corespunzător. Poate fi însoţită de secreţii, care ies la suprafaţă în urma perforării membranei timpanului”, adaugă medicul Curcă Ana Maria.

Complicaţiile otitei netratate Tratamentul necorespunzător poate duce la răspândirea infecţiei spre osul din spatele urechii sau chiar la infecţii cerebrale. Un alt risc este cronicizarea otitei medii acute, astfel încât episoadele ajung să se repete frecvent, auzul este influenţat, iar infecţia devine rezistentă chiar şi la tratamentele aplicate corect. Agravarea otitei poate conduce la pierderea auzului. Complicaţiile acestei afecţiuni includ mastoidita (inflamaţia osului din spatele urechii), meningita, pareza facială sau abcesele cerebrale. Având în vedere riscurile prezentate, o vizită la medicul specialist este absolut necesară în cazul durerilor otice persistente, a modificării culorii secreţiilor nazale, recidivelor frecvente ale episoadelor de otită acută sau rezistenţa simptomatologiei la tratamentul prescris de medic.

Sursa : csid.ro

Vizualizări : 2791

Articole populare

Recomandări