De ce sexul oral este considerat murdar: explicaţia psihologului

De ce sexul oral este considerat murdar: explicaţia psihologului
De ce sexul oral este considerat murdar: explicaţia psihologului

Sexul oral este practicat în o mulţime de cupluri, este un lucru cât se poate de firesc, este sănătos (spun studiile) şi nu ar mai fi motive să fie considerat un tabu, nici declarativ, nici practic. Asta cu atât mai mult cu cât, dacă analizăm lucrurile din perspectiva asta, sexul poate fi destul de… dezgustător: lichide corporale împrăştiate peste tot, mirosuri ciudate şi zgomote chiar şi mai bizare. Cu toate acestea ne bucurăm cu toţii din plin de el şi nu mai reprezintă de multă vreme (cel puţin pentru majoritatea) doar o modalitate de reproducere a speciei. Ce este sexul oral Sexul oral include felaţia şi cunilingusul. Felaţia reprezintă excitarea cu buzele sau cu limba a organelor genitale masculine, iar cunilingusul este definit ca excitarea cu buzele sau cu limba a organelor genitale feminine. Niciunul dintre aceste acte fireşti nu este neigienic sau, ca să păstrăm abordarea iniţială, murdar.

Ce beneficii are sexul oral pentru sănătate  Nu doar că sexul oral nu este neigienic, dar există studii care spun că acesta este benefic pentru sănătate. Felaţia şi cunilingusul sunt forme de preludiu ale actului sexual atât la femei, cât şi la bărbaţi, ele contribuind la partide de sex de calitate. Multe dintre femei spun că sexul oral le asigură un număr mai mare de orgasme, care sunt chiar mai intense decât în cazul sexului „tradiţional”, ceea ce duce la eliberarea une cantităţi mari de endorfine în organism. În cazul bărbaţilor, sexul oral îi ajută să se elibereze de stres şi scade riscul de a face cancer de colon. Bărbaţii care au parte de sex oral este mai puţin probabil să aibă probleme precum disfuncţiile erectile sau ejacularea precoce.

Sexul oral creşte gradul de intimitate într-o relaţie, contribuind la satisfacţii care merg dincolo de cele fizice. Sexul oral oferă ambilor parteneri satisfacţie emoţională, contribuind la o viaţă echilibrată. Ce spune psihologul „Sexul oral este un act cât se poate de firesc şi nu ar trebui să fie considerat tabu,” spune psihologul Florin Nicolescu. „Acesta contribuie la creşterea gradului de intimitate din cuplu, ridică nivelul de satisfacţie afectivă într-o relaţie şi chiar îmbunătăţeşte comunicarea,” adaugă specialistul nostru. Şi totuşi, de ce este considerat sexul oral dezgustător?  „Această percepţie asupra sexului are, în primul rând, cauze care provin din copilărie, din stadiile dezvoltării fiinţei umane şi felul în care fiecare dintre noi a parcurs etapele şi a interiorizat informaţiile specifice.

Apoi, sexul oral este considerat dezgustător pentru că reprezintă, practic, folosirea unor organe destinate excreţiei pentru a da/primi plăcere sexuală. Deci, legătura dintre dejecţii şi plăcere este una greu de acceptat de către multe persoane. Apoi, din cauza poziţionării, organele genitale sunt supuse unor factori de mediu care le fac, fără o igienă corespunzătoare, să fie surse de mirosuri şi gusturi nu din cele mai plăcute. Şi mai este o categorie de persoane, pe care nu avem cum să nu o includem aici, pentru care orice formă de sex care nu are scop reproductiv este pur şi simplu inacceptabilă. În acest din urmă caz educaţia este cea responsabilă şi, ulterior, lipsa de informare la acest capitol şi faptul că educaţia sexuală fie lipseşte cu desăvârşire, fie este făcută din surse cel puţin îndoielnice.

”\t\t\t \t Ce trebuie să faci pentru a te bucura de sexul oral În primul rând, trebuie să te protejezi, mai ales dacă partenerul cu care alegi să faci asta nu este unul cu care eşti într-o relaţie monogamă. Prin intermediul sexului oral se pot transmite la fel de multe boli ca şi în cazul sexului clasic, aşa că rişti chiar să faci cancer oral, dacă ajungi să contactezi tulpina virusului HPV responsabilă de acest lucru. În al doilea rând, bucură-te de sexul oral cât de des poţi, fie pentru a te elibera de stres, fie pentru toate celelalte beneficii pentru sănătate despre care îţi spuneam mai sus, dacă nu chiar pentru plăcerea în sine. În al treilea rând, nu te simţi vinovat/vinovată pentru că îţi place, este absolut firesc să fie aşa şi felul în care alegi să te bucuri de sex este doar problema ta şi a partenerului de cuplu şi nu a altcuiva.

Sursa : csid.ro

Vizualizări : 5020

Articole populare

Recomandări