Fără un fundament științific, dar totuși există. De-a lungul timpului, femeile, care urmează să devină mame, se informează despre zeci de lucruri pe care nu au voie să le facă sau care ar pune viața bebelușului în pericol. Totuși, acestea sunt doar mituri care se cer a fi explicate. 1. Trebuie să mănânci pentru doi. Greșit, susțin nutriționiștii, care atrag atenția că este important să crești calitatea hranei pe care o consumi, nu cantitatea! În cifre, ca să fie clar pentru toți cei care au rămas sclavii acestui mit, oamenii de știință au explicat că în primul trimestru de sarcină nu este necesar să crești absolut deloc aportul caloric; în trimestrul al doilea, e nevoie doar de 300-400 calorii în plus pe zi față de cât consumi în mod normal, iar în ultimul trimestru, de maximum 400-500 în plus.
2. Este interzis să te vaccinezi. Este adevărat că anumite vaccinuri nu sunt recomandate gravidelor, dar sunt și vaccinuri indicate, cum ar fi cel gripal, fiindcă, au explicat medicii, femeile însărcinate au imunitatea scăzută și sunt mai predispuse la a contracta acest virus. Mai multe studii întreprinse de Centrul pentru Controlul Bolilor din America au dat același rezultat: vaccinul antigripal nu prezintă nici un risc pentru fetus. 3.
În ultimul trimestru e contraindicat să călătorești cu avionul. Presiunea scăzută din aeronavă și posibilele radiații ar fi generat acest mit. În 2015, Colegiul Regal al Obstetricienilor și Ginecologilor din Marea Britanie a explicat că numai în cazul unei sarcini cu riscuri este contraindicat să zbori, altfel, poți călători bine-mersi și în trimestrul al treilea! Totuși, trebuie să știi că unele companii aeriene îți pot interzice îmbarcarea, dacă ai o sarcină foarte avansată – peste 37 de săptămâni. Explicația unei astfel de politici este că personalul vrea să evite o eventuală naștere la bordul avionului. 4.
Nu ai voie să faci sex. Dacă încă mai crezi așa ceva… află că sexul nu are cum să-i facă rău copilului! Este adevărat că spre finalul sarcinii e posibil să nu mai ai chef sau să devină dureros, dar în prima parte, s-ar putea să-ți dorești mai mult partenerul, ca urmare a schimbărilor hormonale din organism. Poate fi chiar benefic pentru tine să-ți continui viața sexuală câtă vreme ești gravidă. 5. Forma burții îți spune dacă vei avea fată sau băiat.
Un studiu întreprins de cercetători în urmă cu aproape 20 de ani a demontat acest mit. Nu este adevărat că fetele stau mai sus, iar băieții mai jos, determinând o burtă mai “ascuțită”, în primul caz, sau una ușor coborâtă, în cel de-al doilea. 6. Mama „simte” ce sex va avea copilul. În realitate, intuiția dă greș în 50% din cazuri.
Conform unui studiu publicat în 1996 în Journal of Reproductive Medicine, ai la fel de multe șanse să intuiești sexul copilului ca atunci când dai cu banul. Jumătate dintre femeile intervievate de cercetători a ghicit, cealaltă jumătate a dat greș. 7. Nu ai voie să bei cafea. De fapt, nu e bine să exagerezi și nici să bei cafele extrem de tari ori să consumi energizante cu cafeină.
Două-trei cești de cafea pe zi nu influențează în nici un fel dezvoltarea copilului, susțin cercetătorii. 8. Nu ai voie brânză. Singurele care sunt contraindicate sunt brânzeturile cu mucegai; sortimentele tari sau cele proaspete (feta, ricotta, mozzarella) le poți mânca fără teamă! 9. Evită să-ți vopsești părul.
Mitul acesta a apărut din temerea că toate chimicalele din vopsea sunt absorbite în piele și transmise copilului. În realitate, așa ceva nu se întâmplă. În plus, cantitatea de chimicale din vopsea a scăzut vertiginos în ultimii ani, iar aceasta a devenit tot mai sigură. 10. Dacă mănânci alune, copilul va fi alergic la ele.
Este un alt mit fără fundament, demontat de specialiști. Dacă nu ai tu vreo alergie la alune, nuci, migdale sau alte oleaginoase, le poți consuma fără probleme în timpul sarcinii și fără teama că fetița ori băiatul tău va dezvolta o astfel de intoleranță. Oleaginoasele reprezintă o sursă excelentă de grăsimi bune și de proteine, informează libertatea. .
Sursa : zugo.md
Vizualizări : 3357
Postat pe: 2018-03-17, 9191 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7891 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7751 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7633 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7366 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9191 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7891 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7751 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7366 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6958 văzut.