E vară, e cald, iar o baie în piscină ar fi tocmai bună. Este deja ştiut faptul că apa are un rol important asupra corpului, cu toate astea, înainte de a te lasa purtat de valuri, ar trebui sa iei în seamă câteva aspecte. Chiar dacă înotul, care este benefic atât adulţilor, cât şi copiilor, acţionează asupra fizicului, tonificând toate grupele musculare, cât şi a psihicului, apa din piscină poate reprezenta un pericol, mai ales dacă eşti alergic. Există însă şi un aspect mai puţin plăcut al băii în piscină: clorul din piscină, folosit pentru dezinfectarea apei. Se foloseşte în piscine sportive, în parcuri acvatice şi în apele balneare. Partea mai puţin plăcută este că folosirea clorului nu doar că omoară bacteriile prezente în apă, dar afectează şi bacteriile bune de pe pielea noastră.
Urmarea? Pielea este agresată şi se deshidratează, şi cu siguranţă nu ne dorim nimic din toate acestea. În cazul în care pielea este supusă acţiunii clorului pentru perioade foarte lungi de timp, este posibilă o îmbătrânire precoce a pielii. Clorul, de fapt, grăbeşte uscarea epidermei care, pe termen lung, duce la formarea de riduri. Persoanele cele mai afectate sunt cele care au o piele uscată sau sensibilă. Nici acasă nu suntem feriţi de prezenţa clorului în apă, dar e drept, în cantităţi mult mai mici.
Dacă obişnuieşti să faci duşuri fierbinţi, ar trebui să renunţi la acest obicei, deoarece aburii din apa fierbinte conţin clor, pe care îi inhalăm, astfel, mult mai uşor. În plus, apa fierbinte accentuează deshidratarea pielii. Cum te poate afecta clorul din piscină Pielea uscată: clorul modifică pH-ul epidermei, expunând-o la agresiunile agenţilor externi. Filmul hidrolipidic - bariera de grăsime care protejează pielea - este redusă din cauza utilizării abundente a dezinfectantului în piscine. În acest fel suntem mai expuşi riscului de dezvolta infecţii fungice.
Iritarea pielii: Dacă după o scufundare în piscină există o mâncărime puternică şi apar pete roşii, este posibil ca aceasta să fie o iritare cauzată de clor. Atenţie! Dacă apar simptome precum arsurile la nivelul ochilor, tuse uscată sau astmatică, toate acestea pot anunţa o alergie la clorul din piscină Dermatita provocată de clor: simptomele acestei afecţiuni sunt - înroşirea pielii, erupţii cutanate, mâncărimi intense şi, în cele mai grave cazuri, exfolieri ale pielii. Ce poţi face pentru pielea ta? După fiecare baie în piscină este foarte important să îţi hidratezi corpul şi tenul. Cum? În primul rând, clasic, consumând 8 pahare de apă pe parcursul unei zile. Aceasta este hidratarea dinspre interior.
Cât priveşte hidratarea dinspre exterior, pentru pielea feţei, dar şi a corpului, este recomandat să foloseşti produse cu rol de protecţie împotriva deshidratării, dar şi împotriva efectelor negative cauzate de prezenţa clorului în apă. Cele mai delicate părţi, cum ar fi fruntea, pot suferi eczeme, roşeaţă şi deshidratare. Pentru a proteja pielea de efectele negative ale clorului din piscină, trebuie să urmezi câteva sfaturi simple. Mai întâi, e absolut necesar să faci un duş înainte de a intra în piscină. Astfel, pielea absoarbe apa curată şi, cel puţin pentru o vreme, nu poate absorbi conţinutul de clor.
În plus, duşul curăţă transpiraţia de pe piele. Clorul, în contact cu amoniacul conţinut în transpiraţia noastră, produce o substanţă numită cloramină. Acesta din urmă este destul de iritantă şi poate provoca reacţii alergice persoanelor sensibile. La fel de important este să faci duş şi imediat după ce ai ieşit din piscină. În acest fel, toate resturile de clor prezente pe piele sunt imediat eliminate.
Pentru a nu deteriora în continuare filmul hidrolipidic prezent pe piele - şi deja redus din cauza clorului – se recomandă un gel de duş (sau o spumă) cu o acţiune delicată asupra corpului. ''După baia în piscină este bine să se folosească un ulei de corp cu rol anti-îmbătrânire, ce furnizează pielii vitamine, minerale şi aminoacizi. Pielea este hrănită în profunzime, hidratată şi plăcută la atingere. Esenţele vor răsfaţa simţurile şi vor face din acest ritual de îngrijire un adevărat tratament SPA. ”, recomandă Nicoleta Ion, trainer Repêchage România.
.
Sursa : csid.ro
Vizualizări : 2608
Postat pe: 2018-03-17, 9118 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7826 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7661 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7539 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7291 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9118 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7826 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7661 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7291 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6887 văzut.