Diabetul este o afecţiune foarte dificilă pentru toată lumea, dar în special pentru copii şi femei. Stresul provocat asupra femeilor este deosebit în special datorită faptului ca această boală poate afecta mamele şi copiii nenăscuţi. Ştiai că? Femeile cu diabet au şanse mai mari pentru a face un atac de cord la o vârstă mai mica decât cele fără diabet. Femeile cu diabet zaharat sunt predispuse la dezvoltarea infecţiilor vaginale recurente deoarece glucoza (zahărul) din corpul lor este declanşatorul perfect pentru a încuraja şi a creşte infecţia în corp. Unele pilule anticoncepţionalele pot duce la creşterea nivelului de glucoză din sânge. Utilizarea acestora pentru mai mult de un an sau 2 poate creşte riscul de complicaţii.
De exemplu, dacă faci hipertensiune arterială în timpul administrării pilulei, creşti şansa de a agrava bolile oculare sau renale. Menopauza poate afecta diabetul. Modificările nivelurilor hormonale pot conduce la niveluri ale glucozei care sunt în afara limitelor permise. Femeile cu diabet zaharat sunt, de asemenea, în pericol de a dezvolta menopauză prematură şi, în consecinţă, au un risc crescut de boli cardiovasculare. Cercetările au arătat că mulţi factori de risc ai diabetului zaharat (creşterea în greutate, obezitatea, lipsa activităţii fizice) sunt mai frecvenţi la femei decât la bărbaţi.
Federaţia Internaţională a Diabetului (IDF) a decis ca în 2017, Ziua Internaţională a Diabetului (14 noiembrie) să fie dedicată femeilor. IDF promovează importanţa accesului facil pentru toate femeile expuse riscului diabetului zaharat sau diagnosticate cu diabet zaharat la tratament şi la tehnologiile esenţiale monitorizării diabetului, la educare şi informare în vederea obţinerea rezultatelor optime în controlul diabetului şi prevenirea diabetului zaharat de tip 2. Iată câteva fapte scoase în evidenţă de Federaţia Internaţională a Diabetului (IDF):\t\t\t \t În prezent există peste 199 milioane de femei care trăiesc cu diabet zaharat şi se estimează că numărul lor va creşte la 313 milioane până în 2040. 2 din fiecare 5 femei cu diabet zaharat sunt la vârsta reproducerii, asta insemnând peste 60 de milioane de femei din întreaga lume. Diabetul este a noua cauză principală de deces la femei la nivel global, cauzând 2,1 milioane de decese anual.
Femeile cu diabet zaharat de tip 2 au un risc de 10 ori mai mare de a face o boală coronariană decât femeile fără această afecţiune. Femeile cu diabet zaharat de tip 1 prezintă un risc crescut de avort spontan sau de a avea un copil cu malformaţii. 1 din 7 naşteri este afectată de diabetul gestational. IDF estimează că cel puţin 16,2% dintre naşterile din 2015 aveau o anumită formă de hiperglicemie în timpul sarcinii. Aproximativ jumătate dintre femeile cu antecedente de diabet gestaţional continuă să dezvolte diabet de tip 2 în decurs de cinci până la zece ani de la naştere.
Jumătate din toate cazurile de hiperglicemie în timpul sarcinii apar la femeile cu vârsta sub 30 de ani. Marea majoritate a cazurilor de hiperglicemie în timpul sarcinii au fost în ţările cu venituri mici şi mijlocii, unde accesul la îngrijirea maternă este adesea limitat. Până la 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos. 70% dintre decesele premature în rândul adulţilor se datorează în mare parte comportamentului iniţiat în timpul adolescenţei. Femeile, ca mame, au o influenţă enormă asupra stării de sănătate pe termen lung a copiilor lor.
Cercetările au arătat că, atunci când mamele beneficiază de un control mai mare asupra resurselor, ele alocă mai mult hranei, sănătăţii şi alimentaţiei copiilor şi educaţiei. Femeile sunt cele care, într-o gospodărie, trasează obiceiurile alimentare şi obiceiurile de stil de viaţă deci, prin urmare, au potenţialul de duce la prevenirea acestei afecţiuni.
Sursa : csid.ro
Vizualizări : 2775
Postat pe: 2018-03-17, 9117 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7824 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7659 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7538 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7290 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9117 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7824 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7659 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7290 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6885 văzut.