Unul dintre prietenii tăi buni are cancer? Iată ce i ţi recomandă psihologul să faci!

Unul dintre prietenii tăi buni are cancer? Iată ce i ţi recomandă psihologul să faci!
Unul dintre prietenii tăi buni are cancer? Iată ce  i ţi recomandă psihologul să faci!

Dacă unul dintre prietenii tăi are cancer, e posibil să te întrebi care este cel mai bun mod de a-l susţine. Chiar dacă vrei să ajuţi, poate fi greu să ştii ce să spui sau să faci. Am stat de vorbă cu Bianca Elena Petcu, psiholog despre limitele implicării tale în viaţa prietenului tău, cum îl susţii şi ce poţi face pentru a trece mai uşor peste această perioadă. Iată ce ne recomandă psihologul într-o astfel de situaţie. Este important să ne amintim că nu există reguli stabilite şi că fiecare prietenie este diferită. Asigură-te că te gândeşti foarte bine la dinamica ta unică şi dă-ţi voie să acţionezi conform senimentelor.

Nu te complica. Aminteşte-ţi că deseori cele mai mici lucruri înseamnă cel mai mult. Multe studii au constatat faptul că supravieţuitorii de cancer care au un suport emoţional puternic tind să se adapteze mai bine la schimbările pe care le aduce cancerul în viaţa lor, au o viziune mai pozitivă şi adesea raportează o calitate mai bună a vieţii. Cercetările au arătat faptul că persoanele cu cancer necesită sprijin din partea prietenilor. Poţi face o mare diferenţă în viaţa unei persoane diagnosticate cu cancer, atâta vreme cât oferi sprijin într-un mod corespunzător.

Ia-ţi timp de pregătire! Procesează-ţi propriile sentimente în prealabil. Aflarea veştii legată de diagnosticul cu cancer al unui prieten sau membru al familiei poate fi o veste extrem de dificil de auzit. Ia-ţitimp pentru a pentru a face faţă propriilor tale emoţii cu privire la diagnostic înainte de a încerca să faci ceva pentru persoana dragă ţie. În acest fel, vei putea să îţi concentrezi atenţia aşa cum se cuvine asupra persoanei în cauză. Află informaţii despre diagnosticare.

Este posibil ca prietenul tău să nu vrea să vorbească despre detalii din mai multe motive. Poate fi obositor din punct de vedere fizic şi emoţional să repete aceleaşi informaţii altor persoane. Dacă este posibil, află elementele de bază. Scrieţi-le şi repetă-le pentru a te asigura că ai obţinut informaţiile corecte. În plus, dacă există informaţii necunoscute sau necompletate, nu solicita mai multe din partea pacienţilor, cel puţin nu la început (imediat ce au aflat de diagnostic).

Gândeşte-te la asta din perspectiva prietenului tău. Aminteşte-ţi un moment în care ai fost speriat sau te-ai simţit rău. Gândeşte-te la ce simţi. Despre ce vrei să vorbeşti? Cum ai vrea să fii tratat? Oboseala, modificările în greutate şi căderea părului sunt reacţii adverse frecvente ale cancerului şi multor altor tratamente. Nu comenta niciodată schimbările fizice care survin de-a lungul tratamentului şi nu te comporta în niciun fel diferit faţă de cum ai dori tu să fii tratat! Deşi fiecare pacient care se confruntă cu diagnosticul de cancer este diferit, iată câteva sugestii generale pentru a afişa sprijin: • Cere permisiune.

Înainte de a vizita, a da sfaturi şi a pune întrebări, întreabă dacă este binevenită inteţia. • Fă planuri. Nu îţi fie frică să faci planuri pentru viitor. Acest lucru îi oferă prietenului tău nerăbdarea de a îndeplini acele planuri şi un sentiment de confort şi siguranţă. • Fii flexibil.

Fă planuri flexibile, uşor de schimbat în cazul în care apar probleme sau prietenul tău trebuie să anuleze sau să reprogrameze. • Râdeţi împreună. Fii amuzant şi distractiv atunci când este necesar şi dacă este necesar. O conversaţie simpatică sau o poveste amuzantă pot face ca ziua persoanei dragi să devină mult mai frumoasă. • Permite-le tristeţea.

Nu ignora subiecte sau sentimente incomode. • Oferă-ţi ajutorul. Mulţi oameni consideră dificil să ceară ajutor. Cu toate acestea, prietenul tău va aprecia cel mai probabil oferta. Poţi oferi asistenţă pentru anumite sarcini, cum ar fi îngrijirea copiilor, îngrijirea unui animal de companie sau pregătirea unei mese.

Cu toate acestea, dacă prietenul tău refuză o ofertă, nu o lua personal. • Tratează-l la fel. Încearcă să nu laşi boala prietenului tău să împiedice prietenia. Pe cât posibil, tratează-l în acelaşi mod ca înainte. • Discutaţi despre alte subiecte decât cancerul.

Întreabă despre interese, hobby-uri şi alte subiecte care nu au legătură cu cancerul. Persoanele care trec prin tratament au nevoie uneori de o pauză de la vorbitul despre boală. Pentru majoritatea pacienţilor cu cancer, cel mai dificil efect secundar de a face faţă este oboselii. Pacienţii spun că oboseala poate fi copleşitoare şi sunt surprinşi de cât de obosiţi se simt mult timp după terminarea tratamentului. Poate dura foarte mult timp să se vindece după o intervenţie chirurgicală şi se pot simţi obosiţi chiar câteva luni mai târziu, după operaţie.

Chimioterapia poate implica multe săptămâni de medicamente puternice care agravează oboseala pe măsură ce corpul se vindecă. Oamenii care primesc tratament cu radiaţii raportează de asemenea oboseală extremă. Un pacient cu cancer poate prezenta sentimente puternice de stres şi anxietate, care se adaugă epuizării generale. Este important să ai în vedere toţi aceşti factori în momentul în care te confrunţi cu o persoană care suferă de cancer. O altă problematică des întâlnită la persoanele care vor să ofere sprijin constă în teama de a nu spune lucrurile greşite sau teama de a fi spus insuficient.

Este important să înţelegem că în primul rând, persoana care se confruntă cu diagnosticul de cancer este o persoană traumatizată. O traumă nu presupune din partea apropiaţilor nimic altceva în afară de înţelegere şi susţinere. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu este nevoie să spui absolut nimic în primă fază, ci pur şi simplu să le fii alături. .

Sursa : csid.ro

Vizualizări : 2718

Articole populare

Recomandări