Secretele Ginei Pistol: I mi place să am părul ca după o noapte de dragoste

Secretele Ginei Pistol: I mi place să am părul ca după o noapte de dragoste
Secretele Ginei Pistol:    I mi place să am părul ca după o noapte de dragoste

Corp lucrat, picioare tonifiate, la 37 de ani, Gina Pistol pare mai în formă ca niciodată.  Şi, totuşi, care sunt secretele ei? Vedeta Antenei 1 povesteşte pentru Ce se întâmplă, doctore? care sunt alimentele pe care le-a exclus din alimentaţie, care este ritualul pe care l-a adoptat la sală, cum îşi îngrijeşte tenul, cum îi place să aibă părul, dacă are regrete.   Ce se întâmplă, doctore?: Câte kilograme te-ai îngrăşat cel mai mult şi cum ai reuşit să scapi de ele? Gina Pistol:  Cel mai mult m-am îngrăşat 5 kilograme, iar asta din cauza unui tratament medical, dar pentru că sunt foarte mică de înălţime s-au văzut imediat. Am scăpat de ele în timp…şi cu multă răbdare. Am încercat să mănânc mai puţin, regulat, să nu mă abat de la programul meu. CSID:  Cum te menţii? Gina Pistol: Fac sală de trei ori pe săptămână şi respect rutina de exerciţii pe care o am în ziua respectivă, dar în acelaşi timp sunt conştientă şi de faptul că alimentaţia este foarte importantă.

Nu poţi obţine rezultate în sală dacă nu ai un regim alimentar echilibrat, care să îţi susţină efortul fizic. CSID: Mergi la sală? Ce parte a corpului lucrezi cel mai des? Gina Pistol:  Am avut un an plin, cu filmări, deplasări prin ţară, nopţi nedormite. De fiecare dată când am avut timp am fugit la sală. Am o rutină de exerciţii pe care o respect. Lucrez părţi diferite ale corpului în funcţie de ce mi-am programat pentru ziua respectivă.

Dacă mergi la sală constant şi eşti motivat, rezultatele nu vor întârzia să apară. Eu m-am apucat de exerciţiile recomandate de Carmen Fit, care mi-a demonstrat cât de eficiente sunt antrenamentele personalizate de ea. Mă bucur extrem de mult că am cunoscut-o pe Carmen, încă de când îi urmăream activitatea pe conturile de Instagram şi Facebook eram uimită de rezultatele pe care le obţinea cu persoanele pe care le antrena. CSID:  Faci şi saună?\t\t\t \t Gina Pistol:  Foarte rar. Se întâmplă să mai fac saună după ce ies de la antrenament, iar atunci o aleg pe cea uscată.

CSID:  Crezi în regimul acela cu mâncatul la ore fixe? Gina Pistol:  Nu, nu l-am ţinut. La mine a funcţionat altceva. Cred într-un regim organizat, cu 3 mese şi 2 gustări, care te ajută să îţi organizezi alimentaţia. Astfel nu mai eşti tentat să trişezi sau să ,,ciuguleşti” pe parcursul zilei.   CSID:  Care este parfumul de care nu te desparţi? Gina Pistol:  Am patru parfumuri preferate şi chiar pot spune că îmi este foarte greu să îmi găsesc un parfum nou.

Pe astea le folosesc în orice perioadă din an şi, deşi sunt diferite, simt că mă regaăesc în ele. Îmi plac notele puternice, angajaţii unei cafenele mi-au spus că mă recunosc după parfum. De cele mai multe ori îmi place să le combin într-un dozaj pe care numai eu îl ştiu, aşa că miros altfel. N-aş vrea să le mai numesc, pentru că într-o vreme le-am tot recomandat şi mi se părea că le regăseam mai tot timpul. CSID:  Ce foloseşti pentru păr? Produse din comerţ sau ai o reţetă moştenită? Gina Pistol:  Mie nu mi-au plăcut niciodată coafurile perfecte, fixate, fug de ele ca necuratul de tămâie.

Îmi place să am părul ca după o noapte de dragoste sau o după amiază pe plajă, genul ăla cât mai natural, dar neapărat curat. Mă vopsesc şi mă tund mereu în aceleaşi locuri, am doi hairstylişti în care am mare încredere. Însă îmi place să îmi aranjez părul şi singură,  nu petrec foarte mult timp în faţa oglinzii. CSID:  Cu ce îţi cureţi tenul? Gina Pistol:  Dimineaţa prefer să folosesc apă tonică sau termală, iar seara, oricât de târziu ajung acasă şi oricât de obosită aş fi, nu sar peste etapa asta. Demachierea e cea mai importantă pentru a-ţi menţine tenul proaspăt şi luminos.

  CSID:  Ce ai făcut cu primii bani câştigaţi? Care a fost primul tău job? Gina Pistol:  Primii mei bani câştigaţi îi aduceam acasă şi asta am făcut şi cu următoarele mele salarii. Primul meu job a fost de operator Xerox în Bucureşti. CSID:  Ai încredere în sistemul medical din România? Gina Pistol:  Da, am foarte mare încredere, pentru că avem mulţi doctori foarte buni, adevăraţi profesionişti. Din păcate, în ţara noastră nu se investesc mulţi bani în spitalele de stat, iar aparatura şi condiţiile lasă uneori de dorit. CSID: Când ai fost ultima oară la medic? De ce? Gina Pistol: Îmi fac un control de rutină o dată la 6 luni.

Ştiu că în general oamenii sunt tentaţi să amâne lucrul acesta, dar este mult mai bine să îţi faci periodic analize, să poţi preveni eventualele probleme de sănătate. CSID:  Ai trecut vreodată pe lângă moarte?  Gina Pistol:  Nu. Însă am o intuiţie bună şi sunt anumite lucruri pe care simt că nu este bine să le fac. De exemplu, mi s-a întâmplat acum ceva timp să fiu la volan, conduceam spre un eveniment, moment în care a început o furtună puternică. Am simţit nevoia să trag pe dreapta, să îi sun pe cei dragi şi să aştept câteva momente până să pornesc iar la drum.

După ce am plecat, la doar un kilometru, am văzut că se petrecuse un accident rutier destul de grav, iar eu l-am evitat doar pentru că am aşteptat 10 minute pe marginea şoselei. Asta îmi întăreşte credinţa că am propriul meu sistem de alarmă. Am încredere în el foarte tare, cum am încredere şi în intuiţia mea, sunt un om care se bazează foarte mult pe asta.   „Cred că am oferit unor oameni mai mult timp decât meritau'' CSID:  Ce regreţi cel mai mult? Gina Pistol: Nu regret nimic. Nu sunt un om al regretelor.

Cred, totuşi, că am oferit unor oameni mai mult timp decât meritau, dar nu îmi pare rău. Consider doar că am fost omul potrivit, la momentul potrivit în vieţile lor. CSID:  Ultima investiţie făcută? Gina Pistol:  În casă am făcut ultimele investiţii. Parcă niciodată nu sunt suficiente! M-aş abona mai repede la magazinele cu mobilier, decât m-aş abona la magazinele de pantofi sau haine. Recunosc că îmi place extrem de mult să îmi petrec timpul căutând diverse decoraţiuni sau obiecte care s-ar integra perfect în peisajul casei mele.

  CSID:  Trucuri pentru frumuseţe? Gina Pistol:  În ceea ce priveşte ritualul de frumuseţe, am câteva trucuri pe care le folosesc pentru a-mi îngriji tenul şi a-l revigora, demachierea cu apă tonică sau termală, dar şi aplicarea unui ser care reface structura pielii sunt doar două dintre ele. CSID:  Cum îţi protejezi tenul vara? Gina Pistol:  Am un ser care reface structura pielii şi pe care îl folosesc de foarte mult timp, pentru că tenul meu a fost supus multor tratamente agresive, aşa că a devenit un pic sensibil. Chiar şi dacă stau afară la soare, fără factor de protecţie, mi se pătează pielea, aşa că trebuie să am mai multă grijă. CSID:  Ce faci pentru celulită, vergeturi? Gina Pistol:  Mi-am dat seama că, în ceea ce priveşte celulita, cea mai importantă este alimentaţia. Zahărul, făinoasele şi prăjelile ar trebui evitate pe cât posibil.

Nu poţi suplini o dietă nesănătoasă cu sport şi am observat că antrenamentele fizice nu dau rezultate dacă nu respecţi şi câteva reguli de bază în ceea ce priveşte mâncatul. Combaterea celulitei se face, în primul rând, prin alimentaţie.     CSID:  Care sunt alimentele pe care le-ai exclus din regimul tău de viaţă? Gina Pistol:  Zahărul, făina şi junk-food-ul. Am ceva vreme de când nu le mai mănânc, iar atunci când am un program dezorganizat (fie că sunt la filmări sau în deplasări) şi mai scap la astfel de tentaţii, organismul meu reacţionează. Simt imediat că nu îmi fac bine.

CSID:  Care este dieta pe care o aplici cel mai des? Gina Pistol:  Mâncatul regulat este cel care funcţionează în cazul meu. Nu aş numi-o dietă, ci mai degrabă un stil de viaţă sănătos, pe care mi l-am însuşit foarte uşor datorită lui Carmen Fitt. Ea m-a învăţat să mănânc ce trebuie şi repet, când anumite umstanţe mă împing să mă abat de la programul meu…o simt imediat pe pielea mea. Sunt foarte puţine. CSID:  Integrezi şi dulciurile în meniul tău săptămânal? Gina Pistol:  Nu mănânc în fiecare săptămână…poate o dată la două săptămâni.

Încerc să reduc cantitatea de zahăr din alimentaţia mea. Atunci când îmi este poftă de dulce aleg ananasul proaspăt sau fructele de pădure, care îmi suplinesc nevoia de dulce. CSID:  Ai fost vreodată la nutriţionist? Gina Pistol:  Am fost la nutriţionist înainte să o întâlnesc pe Carmen Fitt şi am primit sfaturi foarte importante de care am ţinut şi ţin cont în continuare. Mai exact, am învăţat care este cea mai bună variantă de asociere a alimentelor şi am reţinut că programul de mese trebuie să fie unul regulat şi complet, cu 2 gustări şi 3 mese pe zi. CSID:  Găteşti? Gina Pistol:  Chiar totul îmi iese foarte bine, iar cei dragi îmi spun asta ori de câte ori le pregătesc ceva.

Îmi place foarte mult să gătesc, iar când sunt filmări la “Chefi la cuţite” sunt atentă la ce trucuri folosesc concurenţii sau mai apelez la secretele celor trei chefi, bunii mei prieteni. Ţin cont de părerile lor şi de câteva ori chiar i-am sunat pentru a le cere sfatul. În schimb, când vreau să pregătesc ceva delicios, trebuie să îmi organizez…bancul de lucru.  Îmi place să am produse proaspete, luate din piaţă, şi să am în faţă toate ingredientele de care am nevoie. CSID:  Unde îţi place să mergi în vacanţă? Unde vei merge în acestă vară? Gina Pistol:  Prefer natura, pot să spun că sunt un om al naturii şi de fiecare dată când am puţin timp liber îmi place să mă încarc de energie.

Cred că într-o viaţă anterioară am fost un spirit ce aparţinea pământului, pentru că eu aşa mă încarc, în natură, printre animale. Îmi place foarte mult să călătoresc, nu ştiu dacă ţine de zodie sau pur şi simplu aşa îmi e mie bine. Că e munte, că e mare, că e pădure, că e câmpie, important e să fie cât mai departe de jungla asta urbană. Sper că îmi voi găsi şi anul acest timp să plec undeva cât mai departe. prefer un drum de ţară şi un weekend liniştit în defavoarea oricărei destinaţii comerciale.

CSID:  Ce e dragostea pentru tine? Dar fericirea? Gina Pistol:  Dragostea şi fericirea…sunt ambele echilibru. .

Sursa : csid.ro

Vizualizări : 4711

Articole populare

Recomandări