• Senzatia de lipsa de aer care apare initial la efort, apoi in repaus;• progresiva;• Tuse nocturna;• Nevoia de a sta pe scaun pentru a putea respira, chiar daca efortul la care a fost supus a fost de intensitate mica;• Pierderea ;• Aparitia edemelor bilaterale ale membrelor inferioare. Boala poate avea o forma mai usoara sau una mai severa. Majoritatea cardiologilor clasifica , in functie de severitatea sa, ca apartinand uneia din urmatoarele patru categorii: clasa functionala I, II, III sau IV (conform New York Heart Association). Concret, aceste clase reprezinta un mod de masurare a severitatii insuficientei cardiace a pacientilor pe baza simptomelor pe care acestia le au in timpul unor activitati obisnuite. Pacientii din clasele I si II pot trai mult timp fara a sti ca sufera de insuficienta cardiaca, acestia fiind asimptomatici. Totusi, este posibil ca unii pacientii sa simta anumite nereguli numai in timpul efortului fizic.
Pacientii din clasele III si IV pot avea atunci cand efectueaza activitati simple, de rutina. Pentru diagnosticarea insuficientei cardiace sunt necesare anamneza, dar si examenul clinic, care va consta in realizarea unei (EKG) pentru a evalua ritmul cardiac si pentru a depista sechelele unui infarct produs in trecut. De asemenea, este posibil ca medicul sa solicite si o radiografie toracica pentru a putea observa daca inima s-a marit si daca exista lichid in plamani. De regula, insuficienta cardiaca este o afectiune cronica si progresiva. In primul rand, tratamentul are in vedere schimbarea obiceiurilor de viata ale pacientului, precum limitarea activitatilor fizice, odihna suficienta si urmarea unei.
Concret, pacientul diagnosticat cu insuficienta cardiaca trebuie sa urmeze un regim igieno-dietetic corespunzator. Pe de alta parte, sunt si cazuri in care interventia chirurgicala sau terapiile de resincronizare cardiaca pot fi, de asemenea, de ajutor. Totodata, medicul poate recomanda si o terapie care are la baza medicamentele diuretice care au rolul de a reduce nivelul tensiunii arteriale si pentru a evita acumularea de lichide in tesuturi. Ulterior, pacientul poate sa primeasca si medicamente cu rolul de a regla ritmul cardiac. Din pacate, fiind o boala evolutiva, tratamentul va fi urmat pe toata viata.
Sunt insa si situatii cand pacientul este supus unui. .
Sursa : sfatulmedicului.ro
Vizualizări : 2591
Postat pe: 2018-03-17, 9113 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7821 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7656 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7534 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7287 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9113 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7821 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7656 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7287 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6881 văzut.