Iubirea, o minciună?Cum se instalează singurătatea i n cuplu.

Singurătatea însoţeşte astăzi tot mai multe cupluri. De multe ori, suferinţa poate fi remarcată la unul dintre parteneri chiar din primele luni de convieţuire. De ce îşi face loc singurătatea în viaţa noastră? ,,Putem spune că există două motive: iubirea şi aşteptările personale. Iubirea este cea mai mare ,,minciună” ce poate duce la formarea unui cuplu. Atunci când ne îndrăgostim, avem senzaţia că obiectul iubirii este perfect. Tot ceea ce face sau spune, aparent, corespunde aşteptărilor noastre.

De ce spun că este o  ,,minciună hormonală”? Când ne îndrăgostim, suntem pur şi simplu ,intoxicaţi” hormonal. Nivelul hormonilor (Dopamina, Serotonina şi Oxitocina) care ne dau senzaţia de bine sau de fericire sunt la cote maxime, nemaiîntâlnite într-o altă situaţie de viaţă, doar în situaţia în care iubim, iar asta ne face să credem că persoana aleasă este perfectă’’, precizează psihologul Constantin Cornea pentru CSID. La un moment dat, când nivelul hormonal scade, începem să ne ,,dezmorţim” şi să avem din ce în ce mai clară imaginea celuilalt, dar şi să ne lovim de dezamăgiri. Astfel, apare al doilea duşman: aşteptarea. ,,Aşteptările sunt legate de toate întâmplările traumatice prin care am trecut, din copilărie şi până în prezent, dar şi de propriile nerealizări.

Pe de altă parte, suntem dominaţi de dorinţa de a întâlni persoana perfectă. Astfel, partenerul, conştient sau nu, trebuie să apară pentru a ne şterge traumele, dar şi pentru că alături de el putem avea un viitor stralucit care să corespundă cu ceea ce ne-am imaginat că vom avea sau realiza. Uite aşa apare singurătatea, după scăderea hormonilor care aproape ne-au drogat şi coleziunea dintre aşteptările noastre şi cele ale partenerului.   Unde greşesc partenerii? ,,Ecuaţia e simplă. Eu îmi doresc copil, partenerul nu, aşa că remarc dorinţa lui de a mă transforma într-o femeie de casă, care are grijă de toate, inclusiv de el, fără să ofere nimic în schimb.

Ba mai mult,  nu poate renunţa la relaţiile speciale pe care le are cu propria mamă, prietenii, firma, cariera, sportul preferat, aşa că încep să mă gândesc de ce m-am îndrăgostit. Odată apărută această întrebare, ea vine cu senzaţia că nu sunt iubită, apreciată, susţinută, motivată sau respectată de partener. Singurătatea, dar şi o seamă întreagă de afecţiuni psihice, sindromul depresiv, tulburarea bipolară, tulburările alimentare, tulburările sexuale, anxietatea, somatizările de toate felurile încep să îşi facă loc în viaţa mea’’, adaugă psihoterapeutul.  Mă simt copleşită de lipsa de implicare a partenerului, aşa că nu fac decât să mă adâncesc în sentimentul acela de singurătate şi inutilitate. Mă confrunt cu lipsa dorinţei de a comunica, am impresia că nimeni nu mă înţelege, iar suferinţa devine şi mai evidentă.

Într-un final, până la o boală fizică sau psihică nu mai este decât un pas. Sfaturi pentru a depăşi această perioadă Nu apelaţi la propria familie sau prieteni. Este posibil să aibă valori sau experienţe diferite de ale voastre, iar odată ce vor afla că partenerul a greşit, va deveni pentru ei persona non grata. Chiar dacă voi veţi reuşi să treceţi peste anumite întâmplări, este posibil ca părinţii să nu reuşească să o facă niciodată. Apelaţi la ajutor specializat: preot, psiholog, psihiatru.

Astfel, puteţi câştiga timp pentru a găsi rezoluţiile cele mai potrivite vouă. Putem să îl ,,citim’’ mai bine pe cel de lângă noi? ,,În perioada în care ne considerăm îndrăgostiţi, este esenţial să ne depăşim starea pentru a vedea, cu adevărat, imaginea cât mai corectă a celuilalt. De asemenea, e important să ne expunem propriile valori, dar şi aşteptările legate de familie, prieteni, carieră. Dacă nu o facem la timp, putem începe o relaţie cu o persoană nepotrivită. Dacă situaţia s-ar restrânge doar la cei doi adulţi, poate nu ar fi o problemă atât de mare, dar pot ajunge să sufere copiii acelui cuplu, familia, prietenii, partenerii sociali sau de business, iar ei nu au nicio vină’’, susţine psihoterapeutul.