Tulburarea obsesiv-compulsivă: cauze, simptome, tratament

Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă Tulburarea obsesiv-compulsivă este dominată de prezenţa obsesiilor şi a compulsiilor care produc anxietate sau detresă considerabilă (obsesiile), sunt consumatoare de timp (mai mult de o oră pe zi) şi interferă semnificativ cu rutina normală şi activităţile sociale, profesionale sau şcolare. Obsesiile sunt gânduri, impulsuri, ruminaţii, îndoieli, fobii obsesive sau imagini recurente şi persistente ce sunt resimţite ca fiind intruzive şi neadecvate, parazitând gândirea şi determinând detresă. Compulsiile sunt acte mentale (aritmomania, rugăciuni etc. ) sau comportamente repetitive (spălatul pe mâini, aranjarea, colecţionarea, verificarea, rectificarea etc. ) folosite de pacient pentru a reduce anxietatea, suferinţa sau pentru prevenirea unui eveniment sau a unei situaţii temute. Majoritatea compulsiilor se corelează cu obsesii pe care încearcă să le anuleze, însă există şi compulsii neprecedate de obsesii, ci doar de o stare de tensiune şi disconfort crescut, pe care încearcă să o reducă sau anuleze pentru moment.

Compulsiile au un caracter repetitiv, neadecvat, excesiv, parazitant şi ocupă o mare parte din timpul subiectului. Subiectul este conştient de caracterul morbid al tulburării şi face eforturi pentru a ignora şi reprima obsesiile prin acte mentale sau comportamentale pentru a se opune acestora. Trăirile obsesive se corelează cu o importantă încetinire a derulării vieţii psihice. Obsesivul comunică puţin şi rar altora trăirile sale, de aceea şi contactul cu specialiştii e la mult timp după debut (la 5 până la 10 ani de la debut) şi avem o subdiagnosticare a acestei patologii.   \t\t\t\t \t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\tCuprins \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\tCe este tulburarea obsesiv-compulsivă \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\tSimptome şi diagnostic \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\tTratament \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\tsus \t\t\t\t\t\tSimptome şi diagnostic \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t Vârsta de debut este considerată a fi între 20 şi 35 de ani, cu un debut mai precoce la sexul masculin.

S-au descris însă cazuri şi cu debut în perioada infanto-juvenilă. Boala TOC nu este considerată a avea legătură cu nivelul de inteligenţă. Diagnosticul se corelează cu patologia organică, unde intră epilepsia de lob temporal, complicaţiile posttraumatice sau postencefalite. Diagnosticele psihiatrice ce intră în discuţie sunt reprezentate de adicţii, tulburările anxioase, tulburările delirante, schizophrenia, tulburările depresive, tulburările de control a impulsurilor (tricotilomania, cleptomania, piromania), parafiliile, tulburările de alimentaţie, tulburarea dismorfofobică, hipocondria. De asemenea intră în discuţie mişcările involuntare ale ticurilor (sindromul Tourette) sau ale unor boli neurologice (coreele), unde avem însă absenţa obsesiilor şi a implicării voluntare (care în compulsii există ).

Evoluţie şi prognostic La mulţi pacienţi debutul simptomatologiei are loc după o situaţie stresantă. Evoluţia tulburării este variabilă, cel mai frecvent cronică. Ea poate fi episodică cu perioade de remisiune completă sau incompletă între acestea, constantă sau progresivă. Pacienţii cu TOC sunt predispuşi frecvent spre depresie sau anxietate. O problemă frecvent discutată este cea a interferenţei dintre schizofrenie şi patologia obsesiv-compulsivă, obsesiile şi compulsiile putând să preexiste, să apară spontan în cursul psihozei sau să fie precipitate sau exacerbate de medicaţia antipsihotică.

Prognosticul negativ este indicat de debutul la vârstă tânără, sexul masculin, critică deficitară a bolii, severitatea iniţială a tulburării, cedarea la compulsii, prezenţa ticurilor şi a compulsiilor de simetrie/aranjare, răspunsul slab la tratamentul iniţial, coexistenţa depresiei sau a tulburărilor de personalitate (în special cea schizoidă).   \t\t\t\t\t\t\t\t \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\t\tsus \t\t\t\t\t\tTratament \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t Managementul acestei afecţiuni presupune o abordare biologică (farmacologic şi non-farmacologic) şi psihologică. Farmacologic Principalul tratament medicamentos cu rezultate pozitive este cel care stimulează transmiterea serotoninergică. Primul tratament cu rezultate 77 pozitive a fost cel cu antidepresivul triciclic Clomipramina (Anafranil), recomandat în doze de 75-250 mg/zi. În cazul acesteia trebuie ţinut seama însă de efectele secundare importante.

Se mai recomandă şi anxioliticele, dintre acestea eficacitate demonstrând clonazepamul, însă în cazul acestora se ridică problema dependenţei, tratamentul trebuind să fie de lungă durată. Efecte benefice s-au observat de asemenea prin asocierea de antipsihotice la medicaţia antidepresivă serotoninergică. Acestea intervin pe neurotransimisia dopaminergică. Pacienţii cu TOC trebuie menţinuţi pe medicaţie pe o perioadă lungă de timp, cel puţin 1 an înainte de a încerca o reducere treptată a acesteia cu întreruperea sa apoi. Biologic non-farmacologic Psihochirurgia implică proceduri ce întrerup legătura dintre cortexul prefrontal şi ganglionii bazali.

De asemenea se mai practică cingulotomia, ce poate ajuta unii pacienţi nonresponsivi, însă deşi pe termen scurt rezultatele sunt extraordinare, pe termen lung prognosticul este rezervat. Psihoterapeutic Psihoterapie de sprijin cu inspirarea sentimentului de încredere, pot ajuta pacienţii să-şi îmbunătăţească funcţionarea şi adaptabilitatea. Psihoterapia cognitiv-comportamentală, ce este o terapie individuală în cazul TOC, cu durată variabilă şi şedinţe regulate. Decurge la modul interactiv, constând din antrenarea pacientului de către psihoterapeut în provocarea activă a obsesiei (şi/sau compulsiei) şi rezistenţa voluntară pentru un timp, faţă de aceasta (cu amânarea sau modelarea trăirilor sau comportamentului respectiv). Ca tehnici se mai folosesc oprirea gândurilor, antrenamentul de habituare, descoperirea ghidată condiţionarea adversă Repetarea de mai multe ori pe zi, timp de săptămâni sau luni (în prezenţa terapeutului sau în grup), conduce la diminuarea progresivă şi importantă a tulburării.

Evaluarea progresului se poate face cu scale psihometrice adaptate, precum scala Y-BOCS. Alte abordări mai includ psihoterapia psihodinamică şi terapia familială, însă rezultatele acestora au fost neconcludente. Cele mai bune rezultate terapeutice s-au obţinut prin asocierea tratamentului medicamentos cu tehnici psihoterapeutice. Sursa: Psihiatrie generală, Editura de VEst, Timişoara, 2014