Tehnicile si sansele de reusita ale inseminarii artificiale

In functie de locul unde se introduce sperma, se poate vorbi depre inseminare intravaginala - sperma a fost introdusa in vaginul femeii ce beneficiaza de inseminare - sau inseminare intracervicala, intrauterina si intratubara. Cele mai des folosite tipuri de inseminare artificiala sunt cele intrauterine, urmate de cele intracervicale, in care sperma este introdusa la nivel endocervical. Trebuie mentionat faptul ca inseminarea artificiala nu reprezinta niciodata primul pas in tratarea infertilitatii. In schimb este recomandata situatiilor in care alte metode, cum sunt cele medicamentoase (stimulare ovariana prin intermediul unor medicamente) sau interventiile chirurgicale, dar si nu au dat roade. Procedura este nedureroasa, se realizeaza de catre specializat pe fertilizare si cu ajutorul unui cateter subtire pe care nici nu este perceput de catre femeia in cauza se introduc spermatozoizii pregatiti in prealabil. Principalele cauze de infertilitate care pot duce la apelarea inseminarii artificiale sunt reprezentate de diverse patologii intalnite atat la femei, cat si la barbati, iar cele mai reprezentative cauze sunt:- la femei (ingrosarea mucoasei ce captuseste uterul);- rezerva ovariana redusa ce duce la insuficienta ovariana;- probleme legate de uter (, polipi); - patologii ale trompelor uterine, sau chiar lipsa lor;- probleme cu ovulatia;- varsta materna prea mare, peste 38 de ani;- incapacitatea spermei de a penetra sau de a supravietui in mucusul cervical;- barbati care nu pot ejacula in interiorul vaginului din diverse cauze;- varsta paterna prea mare;- la barbati (spermatozoizi in numar mic);- teratospermia (forme anormale ale spermatozoizilor);- mobilitate redusa a spermatozoizilor (astenospermia);- la barbati (dilatarea venelor spermatice);- calcifierea ductelor spermatice la barbati in urma unor boli ale copilariei cum ar fi oreinul (infectie virala cu localizare la nivelul glandelor parotide);- probleme cu anticorpii care devin toxici si afecteaza sperma sau ovulele;- intre 2-4 cicluri de stimulare ovariana cu inseminare intrauterina esuate;- boli genetice ereditare;- pastrarea fertilitatii dupa sau alte afectiuni.

Inainte de a incepe procedurile de inseminare, medicul face o evaluare globala a prin analize speciale cum ar fi: histerosonografia si monitorizarea ovulatiei la femeie, iar la barbat se face o spermograma pentru a analiza cu atentie functionalitatea spermatozoizilorPe langa aceste analize speciale se mai efectueaza si analize uzuale de sange pentru a depista o eventuala infectie in organism sau chiar o care poate impiedica reusitele inseminarii. Dupa analizele de rutina urmeaza recoltarea si prepararea spermei in conditii speciale de laborator, pentru a selecta spermatozoizii viabili si mobili din lichidul seminal si de alte celule cum ar fi: leucocite, bacterii sau chiar spermatozoizi imobili, dar si activarea lor intr-un mediu nutritiv. Pentru ca sansele sa fie cat mai mari se recurge si la o stimulare ovariana a femeii cu ajutorul medicamentelor care ajuta la hiperproductia de ovule, dar si urmarirea acesteia fie prin control ecografic, fie prin, pentru a sti exact cand este momentul propice pentru inseminare. Aceasta creste sansele de a avea si o sarcina multipla, motiv pentru care se practica tot mai des deoarece multi parteneri isi doresc gemeni. De mentionat este faptul ca nu exista restrictii de repaus la pat dupa efectuarea inseminarii, ba mai mult, medicul ar putea recomanda si incuraja cuplul sa intretina relatii intime in noaptea de dupa procedura, dar si pentru urmatoarele 2-3 zile cu scopul de a creste sansele copulatiei (unirea ovulului cu spermatozoidul).

Avantajele inseminarii artificiale sunt date de: simplitatea tehnicii ce este neivaziva, de costurile relativ reduse, dar si de posibilitatea de a se efectua lunar la cererea partenerilor. Sansele de reusita sunt legate de mai multi factori, dar cel mai important factor este cauza infertilitatii, iar cu cat gradul de infertilitate este mai mic, cu atat cresc sansele de reusita si invers, scad in cazul cuplurilor cu infertilitate avansata. Un alt factor important pentru reusita este varsta celor doi parteneri, ce joaca un rol important in rata succesului, in sensul ca o femeie cu o varsta de 30 de ani are mai mari sanse de a avea un copil fata de o alta femeie ce are o varsta de peste 35-38 de ani. In general, sansele de reusita sunt cuprinse intre 10 si 15% pe incercare si pot creste dupa mai multe incercari. Cuplurile care nu reusesc sa aiba un copil dupa 3 , la femeile peste 30 de ani sau 6 inseminari la cele peste 35 de ani li se recomanda sa apeleze la fertilizarea in vitro.

Ca fiecare tehnica, inseminarea prezinta si anumite riscuri, iar cel mai des risc intalnit este aparitia unei , in conditiile in care pacientele primesc tratament de stimulare ovariana. Un alt risc intalnit este repetarea la nesfarsit si chiar lunar a procedurilor, fara sanse de succes din diverse cauze, motiv ce duce la aparitia fenomenului de frustare a cuplului, precum si pierderea increderii in serviciile medicale oferite, fara a pune in balanta si gradul de infertilitate prezent in cazul cuplului ce recurge la aceasta tehnica. ConcluziiFiecare cuplu care isi doreste un copil merita sa apeleze la aceste tehnici cu orice risc pentru ca dorinta sa devina realitate si sa nu-si piarda increderea, chiar daca au incercat de mai multe ori. .