Prolapsul uterin: cauze, simptome, tratament

Prolapsul uterin este o afecţiune complexă ce constă deplasarea ȋn jos a organelor genitale interne, respectiv vagin şi uter, şi afectarea poziţiei organelor din jur (vezică, rect, musculatură). Prolapsul uterin poate fi incomplet sau complet.  Un prolaps incomplet apare atunci când uterul se înclină doar parţial în vagin.  Un prolaps complet descrie o situaţie în care uterul cade atât de jos încât unele ţesuturi se află în afara vaginului. „Muşchii reprezintă componenta activă, care, prin intermediul contracţiilor, sunt responsabili de toate funcţiile planşeului pelvic. Ţesutul conjunctiv, compus din fibre elastice, colagen şi matricea extracelulară, oferă un suport structural pentru organele pelvine: uter, uretră, vezică urinară şi rect.

Pentru că ţesuturile de susţinere se relaxează şi nu mai oferă suportul necesar organelor pelvine şi aparatului urogenital, are loc coborârea şi ieşirea din pelvis a acestor organe ȋnsoţită de diverse simptome ȋn funcţie de organele prolabate”, precizează Dr. Elvira Brătilă pentru Ce se întâmplă, doctore?! Există două forme principale de prolaps uterin: prolapsul cu modificări anatomice reduse: generează tulburări funcţionale importante şi generează o simptomatologie dureroasă importantă. prolapsul cu modificări anatomice majore: prolapsul avansat la care pacienta percepe protuzia organelor pelvice prin vagin, însoţite de tulburări funcţionale minime şi simptomatologie dureroasă redusă. Cauzele care provoacă prolapsul uterin Riscul de a de a dobândi această afecţiune creşte pe măsură ce femeia îmbătrâneşte şi nivelul de estrogen al acesteia scade.  Estrogenul este hormonul care ajută la menţinerea muşchilor pelvieni.

 Deteriorările survenite la muşchii şi ţesuturile pelviene în timpul sarcinii şi naşterii pot duce, de asemenea, la prolaps.  Femeile care au avut mai mult de o naştere vaginală şi cele aflate în postmenopauză prezintă cel mai mare risc. Alţi factori care pot agrava simptomele bolii\t\t\t \t obezitatea  constipaţia tusea cronică Simptomele prolapsului uterin „Majoritatea pacientelor cu prolaps uterin descriu durerea pelviană ca o senzaţie de tracţiune care apare cel mai frecvent în poziţie verticală şi care este ameliorată în momentul în care se întind. Din acest motiv, nu putem să spunem că există o relaţie liniară între forma de prolaps şi durerea percepută de către pacientă. Astfel, putem să întâlnim forme incipiente de prolaps uterin, care sunt asociate cu o durere crescută, precum şi forme avansate de prolaps uterin, în care fenomenele dureroase nu deranjează pacienta’’, precizează Dr Elvira Brătilă.

Cele mai cunoscute simptome incontinenţa urinară de efort urinarea frecventă, imperiozitatea urinară, nevoia urgentă de a merge la toaletă pentru a urina, infecţiile urinare repetate. durerea ȋn timpul contactului sexual. Simptomele intestinale ce pot să apară ȋn diverse forme de prolaps sunt: constipaţia evacuarea rectală dificilă sau incompletă, incontinenţa anală Toate aceste simptome se pot rezolva prin restabilirea poziţiei normale a organelor pelvice şi întărirea mijloacelor ligamentare de suport. „Ȋn acest tip de afecţiune ceea ce deranjează pacienta este protuzia prin vagina a organelor pelvice, cărora li s-au slăbit mijloacele de susţinere, iar atunci când se asociază cu simptomele urinare sau intestinale au un impact negativ asupra calităţii vieţii, afectează funcţia sexuală, fiziologică şi aspectul social al pacientei. Defectele de statică pelvică sunt frecvent cunoscute de paciente, iar asta după denumirea organului care şi-a pierdut suportul şi locul lui din pelvis-cistocel, rectocel’’, mai spune specialistul.

Medicul va stabili diagnosticul după ce va efectua examenul clinic, genital, un examen urinar şi un altul ecografic. Ulterior, pentru un diagnostic de certitudine, se pot adauga: examinare prin alte mijloace imagistice (urografie intravenoasă, copocistogramă, RMN) „Evaluarea şi sancţiunea chirurgicală iniţială reprezintă elementul cheie pentru a obţine un tratament adecvat, individualizat pentru fiecare pacientă în vederea corectării prolapsului uterin şi a tuturor defectelor asociate. În cazul în care pacienta suferă două sau mai multe intervenţii chirurgicale pentru corectarea tulburărilor de statică pelvică, ţesutul fibros care se formează în urma fiecărei intervenţii chirurgicale modifică forţele biomecanice care acţionează în mod normal la nivelul pereţilor vaginali. Aceste cazuri reprezintă deseori o provocare pentru chirurg şi trebuie evaluate corespunzător preoperator, asta pentru a putea beneficia de un tratament adecvat într-un centru cu experienţă. Tratamentul prolapsului uterin Tratamentul prolapsului uterin trebuie să ţină cont de toţi factorii enumeraţi anterior şi să fie individualizat pentru fiecare caz.

Tratamentul chirurgical are ca obiectiv restaurarea anatomiei pelvi-perineale şi refacerea ţesuturilor de susţinere şi suspensie a organelor pelvine. Acest lucru se poate realiza utilizând ţesuturile proprii ale pacientei sau meşe sintetice’’, mai spune medicul ginecolog. De cele mai multe ori, specialiştii folosesc tehnici combinate prin care reconstruiesc ligamentele şi fasciile, utilizând ţesuturile pacientei. Chiar dacă defectele sunt rezolvate, ȋn timp, deoarece prolapsul apare ca urmare a slăbirii sistemelor de susţinere şi suport a organelor pelvice, pot să apară forme de prolaps ȋn acelaşi loc sau ȋn alte compartimente pelvice. Recuperarea postoperatorie după intervenţiile de prolaps utero-vaginal este rapidă.

În 24-48 ore pacienta poate să fie externată. De cele mai multe ori, intervenţia se realizează pe cale vaginală, iar recuperarea este rapidă şi la femeile mai vârstnice, de peste 75 ani. În acest fel, rata de recidivă este scăzută şi şansele de vindecare sunt mari. „După reconstrucţia chirurgicală a staticii pelvice, pacienta trebuie să evite efortul fizic ȋn primele 6 luni, pentru a oferi timpul necesar refacerii tisulare.   De asemenea, nu trebuie să uităm că prolapsul apare prin slăbirea ţesuturilor de susţinere ale organelor pelvice, aşa că oricât de mult le-am stabiliza, lucrăm cu un ţesut conjunctiv slab calitativ.

De aceea, pentru prevenirea recidivei, este important ca pacienta să evite orice efort ce determină creşterea presiunii abdominale ȋn mod cronic, cum se ȋntamplă ȋn constipaţia cronică, tusea cronică, ridicare greutăţi etc’’, adaugă Dr Brătilă. .