Istoria lui Nostradamus.

Istoria lui Nostradamus.
Istoria lui Nostradamus.

Nostradamus este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute personalități ale istoriei. Notorietatea i se trage de la celebrele sale profeţii şi previziuni. Dincolo de astrologie, Nostradamus a fost un faimos medic, cabalist (o metodă, disciplină și școală de gândire ezoterică, care își are originea în iudaism) și farmacist francez. Astăzi, 14 decembrie, Michel de Nostredame ar fi împlinit 517 ani, iar cu această ocazie, vă prezentăm mai jos unele profeții istorice ale acestuia care s-au adeverit. Cu siguranţă toată lumea a auzit de Nostradamus. Un personaj medieval renumit pentru capacitatea de a ghici, prin metode ştiinţitice, evenimente dintr-un viitor îndepărtat.

Profeţiile lui Nostradamus, scrise acum aproximativ 500 de ani, fac şi astăzi înconjurul lumii. Primul bestseller al anilor 1555 a fost cartea lui Nostradamus „Les Propheties”, o carte care vorbea despre posibilitățile viitorului în următorii 800 de ani. Cartea francezului a fost privită cu scepticism, dar după prima lui profeție despre moartea regelui Henry al II-lea al Franței, i-a adus faima ca Prezicător al viitorului. Un medic talentat şi remedii miraculoase pentru cea mai cruntă epidemie Tânărul Michel de Nostradame nu a fost de la început atras de astrologie şi nici nu era cunoscut pentru talentul său de prezicător. Era însă un medic al vremii, destul de cunoscut şi apreciat.

Deşi era un adept al Cabalei (o metodă, disciplină și școală de gândire ezoterică, care își are originea în iudaism), Nostradamus s-a declarat, de ochii lumii, un creştin convins. Tocmai pentru a fi primit la Universitatea din Avignon, pentru a studia medicina. După un singur an de studii este obligat să renunţe din cauza izbucnirii epidemiei de ciumă bubonică. Universitatea şi-a închis porţile, iar Nostradamus a plecat să-şi găsească un rost. A lucrat ca farmacist şi a călătorit, timp de opt ani, aproape prin toată Europa afectată de ciumă.

Activitatea sa medicală i-a adus o notorietate extraordinară. De altfel şi metodele sale erau revoluţionare pentru aceea vreme. Nu lua sânge bolnavilor, nu folosea mercurul, practici folosite de medicii vremii, care de fapt slăbeau şi mai tare organismul, grăbind moartea. În schimb Nostradamus a dezvoltat o metodă progresivă şi corectă din punct de vedere medical, pentru a lupta cu ciuma, o boală care nu avea tratament cunoscut. Mai precis, Nostradamus, insista pe o igienă strictă, atât în locuinţe, cât şi corporală, cerea înlăturarea cât mai rapidă a cadavrelor de pe străzi, dar şi pe o dietă alimentară bazată pe alimente cu conţinut scăzut de grăsimi.

Pe deasupra a creat un compus din fructe de măceş, bogat în vitamina C, care-l administra pacienţilor. În cazurile celor care sufereau de forme incipiente ale bolii, tratamentul lui Nostradamus a făcut minuni. Profețiile În scurt timp, Nostradamus a început să-şi publice profeţiile şi viziunile. În anul 1550 a scris primul său almanah cu informaţii astrologice şi previziuni pentru anul următor. Aceste cărţi de mici dimensiuni au devenit foarte populare în rândul populaţiei orăşeneşti, dar şi a fermierilor.

Nostradamus devenea un prezicător şi astrolog din ce în ce mai faimos. Evident, a fost încurajat să scrie tot mai mult. Până în 1554 numeroasele sale viziuni au fost incluse în cărţi. Cu toatea acestea Nostradamus visa la o lucrare de mari dimensiuni şi plănuia să scrie 10 volume, cu 100 de previziuni pe o perioadă de 2000 de ani. În anul 1555 a publicat celebra sa operă, renumită şi astăzi, „Profeţiile”.

Era o colecţie impresionantă de previziuni pe termen foarte lung. Pentru a scăpa de persecuţiile religioase şi de eventualele acuze de vrăjitorie, Nostradamus a scris aceste profeţii sub forma unor catrene rimate într-un amestec de limbi, precum greacă, italiană, latină, provensală. Totodată, Nostradamus a scăpat de acuzaţii şi chiar a avut o relaţie destul de bună cu Biserica. Şi asta în ciuda unor acuze de vrăjitorie sau chiar alienarea mintală. În orice caz, Nostradamus a devenit deosebit de faimos în Franţa.

Volumul „Bizara lume a coincidenţelor”, publicat de editura Michael O’Marra Books, readuce în atenţia celor interesaţi profeţii care s-ar fi adeverit la sute de ani după ce au fost făcute, dar şi întâmplări care s-ar fi dovedit premonitorii. Prezicerile lui Nostradamus, se numără printre cele mai spectaculoase exemple adunate în cartea amintită, scrie adevărul. historia Una din profeţiile care s-ar fi împlinit după cum a prezis Nostradamus, marele incendiu care a mistuit Londra în 1666, s-ar fi regăsit cu claritate în cuvintele: „Londrei i se va cere tribut de sânge nevinovat, ars în focul din anul 66”. Incendiul a distrus casele a 70 000 de locuitori din cei 80 000 care trăiau în oraş în acele vremuri. #2.

history lapse „În adâncurile Europei de Vest/Un copil se va naşte din oameni sărmani/Cu vorba lui pricepută va seduce masele de oameni/Iar faima sa se va întinde până-n Est. ” Acesta este considerat catrenul prin care Nostradamus ar fi anunţat ridicarea lui Hitler şi fascinaţia pe care acesta a exercitat-o asupra maselor, dar şi instaurarea socialismului în Europa de Est. transilvania reporter Un alt eveniment istoric important anunţat de Nostradamus ar fi fost Revoluţia franceză din 1789. „Cântece, incantaţii şi cereri se înalţă din pieptul sclavilor înrobiţi, prinţese şi lorzi sunt ţinuţi captivi în închisori […] Marele zid va cădea, regele va fi executat. […] Gărzile vor înota în sânge, în apropierea râului Sena pământul va fi însângerat.

” Sângeroasa revoltă din Franţa a pornit ca o rebeliune împotriva aristocraţilor, care au fost arestaţi şi executaţi prin decapitare. Închisoarea Bastilia a fost distrusă de mulţimile furioase, regele Ludovic al XVI-lea fiind executat la patru ani de la începerea revoluţiei.  #4. digifm. ro Inclusiv atacul terorist de la 11 septembrie 2001 s-ar regăsi printre profeţiile făcute de Nostradamus.

„Focul vulcanic din centrul pământului va cauza cutremure în noul oraş. Două mari pietre vor duce război pentru mult timp. Apoi Arethusa va înroşi un nou râu. ” „Noul oraş” ar face referire la New York, cele două pietre ar fi creştinismul şi islamul, iar turnurile gemene (World Trade Center) distruse de terorişti ar fi prezentate ca „centrul pământului”. Nostradamus a stârnit admiraţia dar totodată şi invidia.

Mai mult decât atât, a fost un personaj controversat. Nostradamus a mărturisit că previziunile sale sunt bazate pe ştiinţă. El spunea că reuşea să prezică viitorul pe baza unor calcule realizate în funcţie de poziţia stelelor şi a planetelor faţă de pământ sau alte corpuri cereşti. .

Sursa : diez.md

Vizualizări : 1274

Articole populare

Recomandări