Tulburările somatoforme: simptome, diagnostic, tratament

Ce sunt tulburările somatoforme  Principala trăsătură a tulburărilor somatoforme sunt acuzele de simptome somatice, împreună cu solicitarea permanentă a investigaţiilor medicale, în ciuda constatărilor negative repetate şi asigurărilor medicale că simptomele nu au nicio bază somatică. Dacă totuşi este prezentă o suferinţă somatică, ea nu explică spectrul simptomatologic amplu şi nici suferinţa sau preocuparea pacientului. Pacientul nu acceptă în mod uzual posibilitatea unei cauzalităţi psihologice, chiar dacă debutul simptomatologiei apare în context reactiv (evenimente stresante de viaţă). De asemenea este prezent un comportament de captare al atenţiei, mai ales la pacienţii care nu-şi pot convinge medicii să le efectueze noi investigaţii medicale care să detecteze o patologie somatică. Tulburarea de somatizare: simptome şi diagnostic .Se caracterizează prin prezenţa unor simptome somatice multiple, recurente şi frecvent schimbătoare ca localizare, simptome care au persistat mulţi ani înainte de primul consult psihiatric. Pacienţii au un istoric cu multiple prezentări la servicii medicale primare şi de specialitate, implicit având multiple investigaţii (cu rezultate negative).

Simptomatologia cuprinde: - simptome algice: cefalee, dureri abdominale, dureri de spate, articulaţii, extremităţi, toracice, rectale, în cursul menstruaţiei, al raportului sexual ori micţiunii. - simptome gastro-intestinale: greaţă, flatulenţă, vărsături, sindrom diareic sau intoleranţă la diverse alimente, sindrom de colon iritabil. - simptome din sfera sexuală: indiferenţă sexuală, disfuncţie erectilă sau ejaculatorie, menstruaţii neregulate, sângerare menstruală excesivă, vărsături pe toată durata sarcinii. - simptome pseudoneurologice: simptome de conversie, cum ar fi deteriorarea coordonării sau echilibrului, paralizie sau scăderea localizată a forţei musculare, dificultate în deglutiţie sau senzaţia de nod în gât, afonie, retenţie de urină, halucinaţii, pierderea senzaţiei tactile sau de durere, diplopie, cecitate, crize epileptice, simptome disociative, cum ar fi amnezia ori o pierdere a conştienţei (alta decât leşinul). După o investigaţie corespunzătoare, niciunul dintre simptomele enumerate mai sus nu poate fi explicat complet de o condiţie medicală generală cunoscută ori de efectele directe ale unei substanţe (drog, medicament).

Când există o condiţie medicală generală asemănătoare, acuzele somatice sau deteriorarea socială sau profesională rezultantă sunt în exces faţă de ceea ce ar fi de aşteptat din istoric, examenul somatic sau datele de laborator. Deseori, simptomele sunt „mobile”, se mută dintr-o zonă corporală în alta. Diagnosticul se  face cu: tulburările somatice (stabilitatea acuzelor somatice în timp), tulburările afective (intensitate crescută a simptomelor depresive concomitent cu o intensitate scăzută a simptomelor de somatizare), tulburarea hipocondriacă (focalizarea se face pe boli somatice grave cu evoluţie progresivă; pacienţii se tem de medicamente şi de efectele lor secundare), tulburările delirante (convingeri bizare, număr redus al simptomelor somatice şi o persistenţă mai lungă în timp).

Senzaţii aparent normale sau banale sunt adesea interpretate ca fiind anormale şi supărătoare. Pacientul este uneori convins că o altă tulburare somatică sau una adiţională celei considerate proeminente poate să fie prezentă. Este de asemenea caracteristic refuzul conştient în acceptarea sfaturilor sau asigurărilor medicilor că nu suferă de nicio boală somatică. Depresia şi/sau anxietatea pot apărea în evoluţie ca manifestări secundare. Nu există diferenţe în ceea ce priveşte prevalenţa pe sexe.

Gradul incapacităţilor asociate este foarte variabil; unii pacienţi domină sau manipulează familia sau reţeaua socială ca rezultat al simptomelor lor, în contrast cu o minoritate care funcţionează aproape normal. Diagnostic  - tulburarea delirantă persistentă cu delir hipocondriac (pacientul are un grad de convingere absolut în ceea ce priveşte existenţa unei boli somatice şi nu poate fi convins nici măcar pe termen scurt prin argumente, asigurări repetate şi efectuarea de noi investigaţii). - tulburarea de somatizare (accentul este pus pe simptome şi nu pe tulburarea însăşi şi a consecinţelor ei viitoare) - tulburările depresive (preced cronologic dezvoltarea ideilor de tip hipocondriac) - anxietatea generalizată şi tulburările de panică (pacienţii acceptă explicaţiile legate de etiologia psihologică a problemelor lor; convingerea despre existenţa unei boli somatice nu persistă). sus \t\t\t\t\t\tEvoluţia şi tratamentul tulburărilor somatoforme \t\t\t\t\t\t\t\t\t\t Evoluţia în tulburările de somatizare este cronică, cu puţine remisiuni, totuşi, severitatea acuzelor poate să fluctueze. În tulburarea de somatizare, complicaţiile includ intervenţiile chirurgicale inutile, dependenţa de substanţe şi efectele adverse ale medicaţiei prescrise fără a fi necesară.

Tratamentul tulburărilor somatoforme Tratamentul medicamentos în tulburarea de somatizare presupune administrarea pe termen scurt a antidepresivelor şi/sau a anxioliticelor, în funcţie de tabloul clinic (episoade acute depresive, anxioase sau depresivanxioase). Se evită administrarea pe termen lung a oricăror substanţe psihotrope, pentru a preveni dependenţa psihologică faţă de acestea. În tulburarea hipocondriacă se administrează antidepresive (SSRI) şi anxiolitice (benzodiazepine) pe termen mediu/lung. Tratamentul psihoterapic presupune psihoterapie de conştientizare sau suportivă pe termen lung, pentru a oferi înţelegerea dinamicii, sprijin în depăşirea evenimentelor stresante de viaţă, precum şi urmărirea bolnavului, pentru prevenirea abuzului de substanţe psihotrope, a consulturilor excesive la diferiţi medici, a procedurilor terapeutice sau a testelor diagnostice inutile.